În orașul Trento din nordul Italiei există o tradiție anuală îi face pe politicienii locali să tremure de frică. Aceștia sunt judecați pentru faptele lor și primesc o pedeapsă amuzantă.
Cum sunt pedepsiți politicienii din Trento
Tonca este o reconstituire comică a unei pedepse străvechi folosite între secolele XIV și XVII, în care o persoană este pusă într-o cușcă și scufundată în apele reci ale râului Adige, al doilea râu ca mărime din Italia. Tradiția face parte din Feste Vigiliane, o sărbătoare care are loc la sfârșitul lunii iunie.
Se pare că Tonca se ține în ultima duminică dinainte de 26 iunie, atunci când festivitățile se încheie. Anul trecut, ritualul a fost pe 19 iunie și șase persoane au fost găsite vinovate.
Înainte de a fi scufundați în apă, oamenii sunt supuși unei judecăți a poporului. Acest spectacol este o satiră comică în care membrii „tribunalului” nominalizează anumite persoane și își expun argumentele pentru care aceștia merită să facă o baie rece. De asemenea, în cadrul tribunalului există un judecător, un procuror și chiar un avocat al apărării.
Persoanele care sunt judecate au făcut ceva rău în timpul anului care a trecut. Foarte des se întâmplă ca printre persoanele nominalizate să fie politicieni locali, deoarece, atunci când te gândești la cineva din comunitate care a făcut ceva rău, cel mai probabil acea persoană va fi un politician.
De exemplu, printre persoanele găsite vinovate anul trecut s-au numărat ultimii patru președinți de provincie. Aceștia au fost condamnați pentru rolul lor în întârzierea construirii unui nou spital, potrivit mymodernmet.com.
Totul este făcut în glumă, iar oamenii nu sunt întotdeauna pedepsiți pentru infracțiuni grave. Alți doi politicieni au fost puși sub acuzare anul trecut pentru că s-au opus unui concert al cântărețului și compozitorului italian Vasco Rossi.
Verdictul oficial al instanței este anunțat cu voce tare câteva zile mai târziu și, în acel moment, cel care este considerat cel mai rău politician trebuie să intre într-o cușcă specială. Apoi are loc un ritual prin care cușca este parțial scufundată de trei ori în râul Adige.
În concluzie, dacă dorești să vizitezi orașul Trento din Italia, asigură-te că nu comiți vreo greșeală care să scandalizeze comunitatea, deoarece riști să fii pus într-o cușcă și coborât în râu.