AcasăLocuriCercetătorii au identificat cel mai sigur loc de pe Pământ în cazul...

Cercetătorii au identificat cel mai sigur loc de pe Pământ în cazul unei catastrofe globale

O echipă internațională de cercetători a analizat multe scenarii și a ajuns la o concluzie clară: există un loc pe Pământ care ar avea cele mai mari șanse să reziste.

Studiul, publicat în revista Global Challenges, a fost realizat de o echipă condusă de ecologul german Florian Ulrich Jehn. Cercetătorii au trecut în revistă literatura științifică despre efectele catastrofelor globale și au împărțit riscurile în trei mari categorii.

Trei tipuri de amenințări globale

Prima categorie se referă la reducerea bruscă a luminii solare care ajunge la suprafața Pământului, ca urmare a unor erupții vulcanice masive, a unei ierni nucleare sau a coliziunii cu un asteroid ori alt corp ceresc.

A doua categorie cuprinde pierderea catastrofală a infrastructurii la nivel global: căderi majore ale rețelelor electrice, ale transporturilor sau ale producției de alimente, provocate de furtuni geomagnetice puternice, atacuri cibernetice coordonate la scară mondială, pandemii sau un impuls electromagnetic de mare altitudine, rezultat al unei explozii nucleare în atmosfera superioară.

A treia categorie vizează riscurile biologice: o pandemie mult mai contagioasă și mai letală decât cea provocată de virusul COVID-19, scurgerea accidentală a unor agenți patogeni periculoși dintr-un laborator sau folosirea deliberată a armelor biologice.

Ce anume face o țară rezistentă

Dincolo de tipul de catastrofă, cercetătorii au evaluat și rezistența structurală a diferitelor state — adică măsura în care o societate își poate păstra funcțiile esențiale și bunăstarea populației în fața unor șocuri majore.

Pentru asta, au identificat patru factori-cheie:

• izolarea geografică, mai ales atunci când o țară se află pe o insulă mare sau își poate controla strict granițele;
• autosuficiența, în special în producția de alimente;
• calitatea guvernării, adică instituții democratice solide, inegalitate socială redusă, corupție scăzută și coeziune socială;
• descentralizarea, respectiv existența mai multor centre de decizie în administrarea țării, a infrastructurii, a alimentației și a transporturilor, ceea ce ajută la limitarea efectelor unor perturbări globale.

Luând în calcul toți acești factori, echipa de cercetători a ajuns la concluzia că țara cu cele mai mari șanse de supraviețuire în cazul unei catastrofe globale este Australia.

„Este o insulă, așa că se poate izola și proteja mai ușor de restul lumii. Australia produce o cantitate impresionantă de alimente, are o industrie internă puternică și un sector minier dezvoltat. În plus, este o țară bogată, cu o democrație relativ stabilă — toate acestea o fac mai rezilientă”, a explicat Florian Ulrich Jehn, autorul principal al studiului.

Niciun loc nu este complet ferit de pericole

Totuși, chiar și Australia are vulnerabilități. Țara depinde în continuare de comerțul internațional pentru combustibil, medicamente și îngrășăminte, resurse esențiale pe care nu le poate produce singură la scară suficientă.

Pe lista celor mai reziliente state se mai numără Noua Zeelandă, Japonia, Elveția și Argentina. Cu excepția Elveției, toate au linii de coastă extinse, ceea ce le face vulnerabile la tsunami, și sunt situate în zone cu activitate seismică ridicată. Toate, fără excepție, rămân dependente de comerțul internațional și expuse radiației cosmice.

„Niciun loc de pe Pământ nu are o rezistență completă la toate riscurile catastrofale globale. Practic, nu există unde să te ascunzi”, au concluzionat autorii studiului.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole