Pe 6 august 1945, un inginer japonez s-a aflat în locul în care a căzut prima bombă atomică folosită vreodată într-un război și a scăpat cu viață. A făcut ce ar fi făcut oricine în locul lui: s-a întors acasă. Nu avea cum să știe că, la doar trei zile distanță, avea să trăiască din nou aceeași scenă.
Un inginer într-o deplasare de serviciu
Tsutomu Yamaguchi avea 29 de ani și lucra pentru compania Mitsubishi, unde proiecta petroliere. Era din Nagasaki, dar se afla la Hiroshima într-o deplasare de serviciu când a fost lansată prima bombă. Se găsea la aproximativ trei kilometri de explozie. A fost rănit și a pierdut auzul la o ureche, dar a supraviețuit.
Întoarcerea acasă
După Hiroshima, Yamaguchi s-a întors la Nagasaki, cu răni bandajate, la soția și fiul lui. Pe 9 august, la doar trei zile după prima explozie, a mers la serviciu. Se afla în birou și tocmai povestea ce văzuse la Hiroshima când, la ora 11, a explodat a doua bombă atomică.
A doua explozie
Și de data aceasta, Yamaguchi se afla la aproximativ trei kilometri de locul exploziei. S-a aruncat la pământ chiar înainte ca ferestrele biroului să explodeze, iar bandajele i-au fost smulse de suflu. A povestit ulterior că a avut senzația că norul în formă de ciupercă de la Hiroshima îl urmărise până acasă. Soția și fiul lui au supraviețuit și ei.
O recunoaștere venită după 64 de ani
În 1957, guvernul japonez l-a recunoscut ca supraviețuitor al bombardamentului de la Nagasaki, dar nu și pe cel de la Hiroshima. Abia în martie 2009, la 93 de ani, a primit recunoașterea oficială pentru ambele. Estimările vorbesc de până la 165 de oameni care au trăit ambele bombardamente, dar el este singurul recunoscut oficial.
Mesajul lui
Yamaguchi a folosit ultimii ani ca să vorbească despre ce a trăit. A apărut într-un documentar despre supraviețuitorii ambelor bombe, a vorbit la ONU și a cerut desființarea armelor nucleare. A spus că nu înțelege de ce lumea nu poate înțelege suferința provocată de ele. A murit pe 4 ianuarie 2010, la Nagasaki, la vârsta de 93 de ani.
Povestea lui rămâne una dintre cele mai greu de crezut din istoria modernă, nu doar pentru coincidență, ci pentru ce a ales să facă după. Omul care ar fi avut motive să tacă a ales să povestească, pentru ca restul lumii să nu uite.
