În istoria războaielor, focul grecesc a fost descris ca o armă teribilă care era decisivă în confruntările de pe apă. Aceasta a fost folosită de Imperiul Bizantin pentru a se apăra de atacuri.
Focul grecesc, misterul armei cu care se apărau bizantinii
Din punct de vedere istoric, omenirea a folosit din plin materiale incendiare în războaie, iar acest lucru datează din cele mai vechi timpuri. Săgețile cu flăcări, azotatul de potasiu, smoala, sulful, uleiul și chiar cărbunele sunt doar câteva exemple.
În ceea ce privește focul grecesc, documentele istorice indică faptul că acesta a fost creat de Kallinikos din Heliopolis în secolul al VII-lea, un chimist grec, care a reușit să scape din Siria ajungând la Constantinopol după ce zona a fost cucerită de musulmani în anul 668 d.Hr.
Cu toate că lichidele inflamabile au fost folosite anterior atât de greci, cât și de romani, până la Kallinikos nu se inventase ceva atât de nimicitor.
Ingredientele exacte ale lichidului care genera focul au devenit un secret atât de bine păzit încât rețeta s-a pierdut în timp. Unii istorici și cercetători în armament antic cred că în compoziție sa ar fi fost un amestec de hidrocarburi obținute din petrol. Alții cred că „rețeta” ar fi conținut sulf, nitrat de potasiu sau oxid de calciu. Unii cred că în amestec era adăugat chiar praf de pușcă.
Deoarece formula era cunoscută doar de un grup restrâns de oameni, ea a fost ținută secretă de către împărații bizantini, fiind transmisă doar succesorilor lor. Grație acestui lucru, bizantinii au reușit să păstreze secretă rețeta armei și nici până astăzi nu se cunoaște exact.
Cum funcționa focul grecesc
Materialul era transportat în luptă cu ajutorul unei nave pregătite special în acest scop, numită dromon. De asemenea, era folosit un mecanism de pregătire a substanței care, pe lângă încălzire, trebuia să fie și pulverizată printr-un tub asemănător cu țevile de tun din zilele noastre.
În plus, bizantinii au umplut vase de lut cu substanțele care generau focul grecesc, astfel încât să poată fi folosite precum grenadele din zilele noastre.
Unele dovezi istorice sugerează că focul grecesc a fost folosit pentru prima dată într-o bătălie în timpul primului asediu arab al Constantinopolului, în anul 673 d.Hr.
La acea vreme, Constantinopolul devenise ținta unei flote arabe care dorea să jefuiască orașul. Cu toate acestea, navele bizantine pregătite corespunzător cu lichidul super-inflamabil au distrus toate navele arabe. Mai târziu, în anul 717 d.Hr., împăratul bizantin Leon al III-lea a folosit focul grecesc pentru a face față unui alt atac arab.
Unii istorici spun că bizantinii au folosit ultima dată această armă în timpul asediului din 1453. Apărătorii au eșuat, focul nefiind bine controlat, iar în cele din urmă otomanii au reușit să cucerească Constantinopolul.
În timpul diferitelor războaie în care a fost folosit focul grecesc, mulți adversari au reușit să captureze arma. Cu toate acestea, substanțele și mecanismele erau atât de complexe încât nimeni nu a fost capabil să le folosească sau să le reproducă.