Un filozof roman locuia chiar deasupra unei terme publice și, an de an, auzea aceleași urlete stridente ce răzbăteau prin pereți. Nu erau gemete de durere obișnuite, ci țipete ascuțite, repetate, care nu se opreau niciodată. Ce anume producea acest vacarm — și de ce a devenit el, secole mai târziu, subiectul unei teorii arheologice controversate?
O descoperire care a stârnit imaginația internetului
Totul a pornit de la săpăturile arheologice din Wroxeter, un oraș aflat cândva sub stăpânire romană, pe teritoriul Britaniei. Acolo, cercetătorii au scos la iveală rămășițele unei bazilici-terme și zeci de obiecte legate de igiena romană: sticluțe de parfum și ulei, răzuitoare pentru piele numite strigile, instrumente pentru unghii, amulete împotriva răului — dar și un detaliu care a atras atenția tuturor: aproape cincizeci de pensete folosite pentru epilat.
De aici, unii istorici au tras o concluzie spectaculoasă. Se știe că gladiatorii trebuiau să apară în arenă cu un fizic impunător, fără niciun fir de păr care să le acopere mușchii. Ei au presupus, deci, că aceștia se epilau chiar în băile publice — iar drept dovadă au citat o scrisoare celebră a filozofului Seneca, în care acesta s-ar fi plâns de zgomotul făcut de gladiatori atunci când li se smulgea părul de la subraț.
Povestea a circulat rapid, părând perfect plauzibilă. Însă ceva nu se lega.
Ce căutau, de fapt, gladiatorii într-o baie publică?
În Roma antică, băile publice nu erau simple locuri de spălat. Erau adevărate centre ale vieții sociale — se făcea sport, se discuta politică, se mergea la bibliotecă, se juca table, se mânca și se bea vin. Cetățenii liberi ai Romei le frecventau zilnic.
Dar gladiatorii nu erau cetățeni liberi. Majoritatea erau sclavi, condamnați sau prizonieri de război, ținuți în școli de luptă păzite cu ziduri înalte. Chiar și cei care luptau voluntar, pentru bani, aveau un statut legal aproape la fel de restrâns — Seneca însuși îi compara, în alte scrieri, cu persoanele care își vindeau trupul, spunând că nici măcar nu puteau fi considerați cetățeni romani cu drepturi depline. Viața le aparținea stăpânului, care îi putea vinde ca pe niște sclavi obișnuiți.
Așa că întrebarea rămâne: cum ar fi putut ajunge un gladiator-sclav într-o instituție rezervată vieții sociale libere a Romei?
Ce spune, de fapt, scrisoarea originală
Curioși din fire, niște pasionați de istorie au căutat scrisoarea exactă a lui Seneca la care se făcea referire — a 56-a dintr-o colecție de 124, adresată prietenului său Lucilius. Seneca locuia, într-adevăr, chiar deasupra unei terme publice și descrie cu lux de amănunte hărmălaia care îl înconjura: gemetele celor ce ridicau greutăți, plesniturile maseurilor, strigătele jucătorilor de minge, scăldătorii care săreau zgomotos în bazin, vânzătorii de mâncare care își strigau marfa.
Și, printre toate acestea, un personaj cu o voce deosebit de ascuțită — un epilator care își făcea reclamă strigând neîncetat, tăcând doar atunci când smulgea părul de la subrațul unui client, moment în care victima lui țipa în locul său.
Niciun cuvânt despre gladiatori. Nicăieri
Așadar, faimoasele „țipete de gladiator” erau, de fapt, reacția oamenilor la durerea epilării, provocată de un epilator — într-o Romă în care băile publice erau inima vieții sociale cotidiene.