Când avocatul și afaceristul canadian Charles Vance Millar a murit la Toronto, în octombrie 1926, nimeni nu se aștepta ca testamentul lui să țină un oraș întreg cu sufletul la gură timp de zece ani.
Millar avea 72 de ani, nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii. În schimb, avea o reputație bine consolidată de om excentric, cu un simț al umorului aparte, chiar și atunci când venea vorba despre bani. Testamentul lui a confirmat-o din plin.
O glumă postumă cu mize foarte reale
Printre clauzele testamentului se numărau câteva gesturi tipice pentru un om care se distra pe seama celor din jur chiar și după moarte: acțiuni la o fabrică de bere lăsate unor preoți cunoscuți ca susținători ai abstinenței de la alcool, sau o casă de vacanță în Jamaica oferită unui grup de bărbați care se detestau reciproc, cu condiția să locuiască împreună la nesfârșit.
Dar clauza care avea să facă istorie era alta. Millar a stipulat că restul averii sale urma să revină femeii din Toronto care, în cei zece ani de după moartea lui, va fi născut cei mai mulți copii.
Presa vremii a botezat rapid fenomenul „Great Stork Derby” — un joc de cuvinte după imaginea berzei aducătoare de copii, transformată brusc într-o cursă cu premii în bani.
De la glumă la chestiune de supraviețuire
La început, testamentul a fost tratat ca o ultimă farsă a unui om bogat și ciudat. Lucrurile s-au schimbat radical în 1929, odată cu declanșarea Marii Depresiuni.
Șomajul, sărăcia și disperarea economică au lovit numeroase familii din Toronto, iar moștenirea lui Millar a încetat să mai fie doar o curiozitate de presă. Pentru multe femei aflate în situații financiare precare, ea a devenit o șansă reală de a-și scoate familia din mizerie.
Ziarele au urmărit îndeaproape familiile aflate în cursă, publicând constant date despre numărul de copii, sarcini și situația fiecărei mame. Practic, viața privată a mai multor femei a devenit spectacol public, urmărit an de an de întreg orașul.
O bătălie juridică de zece ani
Rudele lui Millar au contestat testamentul, iar instanțele canadiene au fost nevoite să tranșeze întrebări delicate: ce copii se calificau, dacă mamele trebuiau să locuiască efectiv în Toronto, cum erau tratați copiii născuți în afara căsătoriei sau cei care nu au supraviețuit nașterii.
Disputa a ajuns până la Curtea Supremă a Canadei, care a confirmat valabilitatea clauzei din testament, stabilind însă că nu se calificau copiii născuți în afara căsătoriei sau cei morți la naștere.
Un final pe care nimeni nu îl anticipa
Când termenul de zece ani a expirat, pe 31 octombrie 1936, nu a existat un singur câștigător. Din cele 11 familii aflate oficial în competiție, șapte au fost descalificate din diverse motive legale.
În cele din urmă, patru mame — fiecare cu câte nouă copii — au fost declarate câștigătoare la egalitate și au împărțit între ele averea lăsată de Millar. Câteva femei, ale căror cazuri au rămas disputate în instanță, au primit sume mai mici, stabilite prin înțelegere separată.
Ceea ce părea, la început, ultima glumă a unui bărbat bogat și fără urmași s-a transformat, pe fondul crizei economice, într-unul dintre cele mai stranii — și mai umane — episoade din istoria testamentelor.