Roma antică rămâne în amintirea colectivă drept civilizația marilor construcții, a soldaților de neoprit și a arhitecturii care a rezistat mileniilor. În spatele acestei imagini glorioase se ascundea însă un cotidian mult mai dur, plin de obiceiuri care astăzi ar părea de neconceput.
Rufele spălate cu urină
În Roma antică, urina era o resursă economică prețioasă. Împăratul Vespasian a impus chiar o taxă pe toaletele publice, învățându-l pe fiul său că banii nu au miros. Lichidul era folosit la tăbăcirea pielii, la vopsit și, cel mai surprinzător, la spălatul rufelor, datorită amoniacului cu efect înălbitor. Unii nobili mergeau chiar mai departe și își spălau dinții cu același lichid. Detaliul rămâne relevant și azi: în trei limbi romanice — franceză, italiană și română — pisoarele publice le poartă și acum numele lui Vespasian.
Un burete comun pentru toată lumea
În loc de hârtie igienică, romanii foloseau un tersorium — un burete montat pe un băț, care circula între toți utilizatorii unei latrine. Între folosiri, era ținut într-o găleată cu apă și oțet și era schimbat doar atunci când se destrăma complet. La nevoie, servea și pe post de desfundător de țevi.
Toalete publice fără intimitate și cu risc de explozie
Latrinele găzduiau simultan până la 80-100 de persoane, așezate una lângă alta, fără niciun perete despărțitor — conversațiile de acolo erau considerate deosebit de sincere. Pericolul real venea din canalizare: gazele acumulate, precum metanul, puteau exploda la contactul cu o simplă scânteie, provocând arsuri neplăcute celor aflați în apropiere.
Pompierii care se îmbogățeau din incendii
Primele echipe de pompieri, „nocturnal triumviri”, ofereau servicii contra cost — plătibile înainte de stingerea focului, nu după. Cel mai cunoscut proprietar al unei astfel de echipe a fost Marcus Crassus, aliatul lui Iulius Caesar. Pe lângă stingerea incendiilor, acesta cumpăra la preț mic multe proprietăți cuprinse de flăcări, le reconstruia și le revindea cu profit uriaș.
Metode radicale de control al nașterilor
Femeile romane recurgeau la soluții neobișnuite, precum un păianjen învelit în piele de cerb, folosit ca dispozitiv contraceptiv. Legea romană considera copilul o persoană abia din momentul în care începea să consume hrană solidă, ceea ce permitea întreruperea sarcinii chiar și în stadii foarte avansate.
„Băuturi energizante” din balegă de capră
Excrementele de capră, amestecate cu oțet și fierte, erau consumate de sportivi, vizitii și crescători de cai drept stimulent care le permitea să reziste fără somn zile întregi. Se spune că însuși împăratul Nero aprecia această băutură. Aceleași excremente, uscate, erau folosite și pentru lipirea rănilor minore.
Creme din sudoarea gladiatorilor
După luptele din arenă, resturile de ulei, sudoare, sânge și piele de pe corpul învingătorilor erau strânse și îmbuteliate, fiind vândute femeilor bogate drept produse cosmetice de lux. Sângele era colectat separat și comercializat ca leac împotriva migrenelor și epilepsiei.
Un sos obținut din pește lăsat la putrezit
Bucătăria romană folosea din abundență garum, un sos preparat din pești mici puși la fermentat în saramură, expuși la soare timp de câteva luni. Rezultatul era un lichid brun-închis, cu miros extrem de puternic, folosit pentru a intensifica gustul aproape oricărui fel de mâncare.