AcasăCuriozitatiUn meteorit care a căzut în Peru a provocat o boală ciudată...

Un meteorit care a căzut în Peru a provocat o boală ciudată în rândul sătenilor

Deși au trecut mai bine de 15 ani de la incident, încă nu este clar ce s-a întâmplat cu exactitate într-o zonă îndepărtată din Peru unde a căzut acest meteorit.

Meteoritul care a provocat o boală ciudată

La 15 septembrie 2007, în jurul orei 11.45, sătenii din Carancas, o localitate situată într-o zonă muntoasă din Peru, în apropiere de lacul Titicaca și de granița cu Bolivia, au văzut o minge de foc pe cer.

Obiectul s-a prăbușit apoi pe pământ, formând un nor ciupercă și un crater adânc de aproximativ 6 metri și lat de 13 metri. Craterul s-a umplut instantaneu cu apă clocotită care a emanat un miros puternic, ca și cum „gaze otrăvitoare” ar fi ieșit din pământ.

Unda de șoc provocată de impactul meteoritului a fost atât de puternică încât a spart geamurile caselor aflate pe o rază de 1 km în jurul craterului, a avariat pereții caselor și a doborât la pământ mai multe persoane. Vibrațiile au fost înregistrate chiar și de seismografele peruane și boliviene.

Când oamenii de știință și oficialii au ajuns la crater, au stabilit că meteoritul avea un diametru de aproximativ 3 metri și cântărea 12 tone. S-a constatat că rămășițele sale sunt stâncoase și nu metalice, iar că obiectul cosmic provine cel mai probabil din centura de asteroizi, care se află între Marte și Jupiter.

O localnică lângă craterul format de meteorit. Foto: pinterest

Oamenii au început să ajungă la spital

Spitalul local a devenit rapid supraaglomerat de pacienți care se plângeau de amețeli, dureri de cap și vărsături, fără ca medicii să poată identifica o cauză clară. Curând, în apropierea spitalului au fost instalate corturi medicale ale armatei, pentru a putea găzdui toți bolnavii.

Apoi au existat plângeri de la fermierii din zonă cum că vacile s-au îmbolnăvit, că le curgea sânge din nas și că multe animale au căzut din picioare și ulterior au murit.

La un moment dat erau atât de multe animale bolnave încât autoritățile peruane au luat în considerare declararea stării de urgență în regiune. Din fericire, nu locuiau mulți oameni în zonă, iar numărul bolnavilor a început să scadă.

Ce explicații s-au găsit

Teoriile conform cărora afecțiunile misterioase ar avea legătură cu căderea meteoritului au apărut aproape imediat ce au sosit primii pacienți la spital. Unii au spus că este doar o coincidență, subliniind că apa contaminată din surse subterane ar fi putut fi de vină. Cu toate acestea, toți locuitorii din zonă au băut aceeași apă și doar cei mai apropiați de crater s-au îmbolnăvit.

O bucată din meteoritul căzut. Foto: allthatsinteresting

Apoi a apărut o ipoteză conform căreia meteoritul căzut conținea urme de arsenic, care s-a scurs în apele subterane și a otrăvit oamenii. Însă, atunci când tehnicienii au măsurat nivelul de arsenic din apa potabilă, s-a dovedit că acesta nu avea concentrații ridicate.

De asemenea, au existat teorii conform cărora boala ar fi avut legătură cu mirosul puternic de sulf care venea din crater și că mirosul ar fi putut fi cauzat de evaporarea unui mineral rar numit troilit, care se afla în meteoritul căzut. Dar măsurătorile vaporilor din jurul craterului au arătat că nu exista troilit în ei.

Ulterior, cercetătorii au colectat și au studiat cu atenție fragmente din meteorit și nu au găsit în ele nimic dăunător pentru oameni. Deși autoritățile au închis cazul, boala misterioasă care a afectat oamenii și animalele rămâne o enigmă.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Cum să calmezi o pisică în călduri: 5 metode eficiente!

Spre deosebire de oameni, pisicile au anumite perioade în care se împerechează. Pentru proprietarii unor astfel de animale, poate fi un chin perioada de...

Cea mai mică închisoare din lume. Ce deținut celebru a stat închis pe insula Sark

Pe insula Sark, care este cea mai mică dintre Insulele Canalului Mânecii și este situată între Franța și Anglia, există o închisoare care atrage...
error: