Top 10 cele mai mari puteri economice. Ce țări au cel mai mare PIB

Puteri economice sunt considerate principalele economii globale; cu cât o țară produce și exportă mai multe bunuri materiale, cu atât puterea sa economică devine mai mare.

Mai jos vă prezentăm cele mai mari puteri economice conform datelor de la Banca Mondială privind produsul intern brut (PIB) al fiecărei țări pentru anul 2019.

1. SUA
PIB: 21,4 trilioane de dolari

Responsabile pentru aproximativ 24% din PIB-ul mondial, Statele Unite sunt cel mai mare importator și al treilea cel mai mare exportator de produse din lume. Din această țară provin mărci globale cunoscute cum ar fi Coca-Cola, Nike sau McDonald’s. De menționat, este cel mai mare importator de petrol.

2. China
PIB: 14,3 trilioane de dolari

Cele mai mari puteri economice

Țara cu cea mai mare creștere economică din lume, China are o creștere medie de 10% din PIB anual, având o economie mixtă rezultată din reformele economice ale lui Xiaoping aplicate din 1978.

Fermele au fost privatizate punând capăt practicii agriculturii colective. Pe lângă industriile din domeniul mineritului și al produselor de bază (îmbrăcăminte, prelucrarea alimentelor, etc.), sectorul privat a devenit și el puternic.

3. Japonia
PIB: 5,1 trilioane de dolari

Lider în domeniul științific, medical și tehnologic, Japonia are cea mai mare bancă din lume, Mitsubishi UFJ Financial Group. Economia japoneză depinde în esență de o cooperare puternică între guvern și industrie, cu investiții mari în tehnologii inovatoare și practici pentru reducerea deșeurilor și reciclarea materialelor.

4. Germania
PIB: 3,8 trilioane de dolari

Foto: Depositphotos

Cea mai mare economie din Europa și un puternic susținător al unei economii globalizate, Germania este țara care exportă cel mai mult, aproximativ 70% din PIB. În ultimii ani, companiile germane au investit mult în energie regenerabilă, fiind principalul producător de turbine eoliene și panouri solare din lume.

5. India
PIB: 2,9 trilioane de dolari

Cu o rată anuală de creștere de aproximativ 5,8%, India este una dintre țările cu cea mai rapidă creștere economică din lume, având o forță de muncă 513,6 milioane de oameni. Această forță de muncă numeroasă este motivul creșterii economice de la an la an.

6. Marea Britanie
PIB: 2,8 trilioane de dolari

Foto: Depositphotos

Londra, capitala Marii Britanii, este orașul cu cel mai mare PIB din Europa, pe lângă faptul că împarte statutul de cel mai mare centru financiar din lume cu New York, și este unul dintre cele 3 „centre de comandă” ale lumii (împreună cu New York și Tokyo).

Cea mai mare parte a PIB-ului Marii Britanii, în jur de 73%, este concentrat în sectorul serviciilor. Londra este în continuare cea mai mare destinație turistică din lume.

7. Franța
PIB: 2,7 trilioane de dolari

Deși sunt în declin, companiile de stat au o mare importanță în economia franceză. Din anii 1990, țara a făcut treptat sectorul de stat mai competitiv. Guvernul continuă să exercite o mare influență asupra sectoarelor importante din infrastructură: căi ferate, electricitate, telecomunicații și centrale nucleare.

8. Italia
PIB: 2 trilioane de dolari

După Al Doilea Război Mondial, Italia a suferit o transformare majoră în economie. A trecut de la o țară agricolă la o putere industrială. În ciuda faptului că nu are un număr foarte mare de companii multinaționale globale, cele existente sunt mici și mijlocii axate pe piețele de nișă și produse de lux, care stau la baza economiei țării.

9. Brazilia
PIB: 1,8 trilioane de dolari

Statul din America de Sud este de 150 de ani cel mai mare producător de cafea din lume. Pe lângă cafea, în Brazilia sunt foarte dezvoltate sectoarele minier, agricol, prelucrător și servicii. Deși, la fel ca și India, nu este o țară foarte dezvoltată, este prezentă în lista de puteri economice datorită populației numeroase și resurselor.

10. Canada
PIB: 1,7 trilioane de dolari

Cu teritoriul său bogat în resurse naturale, Canada este un exportator de gaze naturale și petrol, dar și de produse agricole, precum grâul și alte cereale.

ROMÂNIA
În ceea ce privește țară noastră, PIB-ul raportat către Banca Mondială a fost de 250 miliarde de dolari.

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l prietenilor tăi!