AcasăStiinta&TehnicaPovestea tristă a mumiei extraterestre din Chile. Ce au descoperit cercetătorii

Povestea tristă a mumiei extraterestre din Chile. Ce au descoperit cercetătorii

În 2003, într-un sat abandonat din deșertul Atacama, Chile, un bărbat a găsit un schelet minuscul care a stârnit multe dezbateri, inclusiv ideea că această ființă ar fi de pe altă planetă.

Care este povestea mumiei din deșertul Atacama?

Bărbatul care a găsit rămășițele mumificate le-a vândut proprietarului unui bar local pentru echivalentul a 64 de dolari americani. În cele din urmă, mumia a ajuns în colecția personală a unui om de afaceri spaniol. De atunci ființa ciudată a dispărut din atenția publicului, dar, în 2012, un „vânător” de extratereștri pe nume Steven Greer a reușit să examineze scheletul și a afirmat că reprezintă „o dovadă a vieții extraterestre”.

Scheletul a fost poreclit Ata. Are 15 centimetri lungime, 10 perechi de coaste (în loc de 12, cât este normal) și un craniu alungit și deformat.

Inițial, oamenii de știință au crezut că avea între 6 și 8 ani când a murit, dar având în vedere deformările sale, era de neconceput ca o astfel de ființă să poată trăi.

În 2013, un studiu realizat de către o echipă de cercetători din California, SUA, a concluzionat în urma analizei ADN că Ata este uman. Cu toate acestea, oamenii de știință nu au identificat ce fel de mutație genetică ar putea cauza o astfel de diformitate.

Ata în timpul cercetărilor. Foto: Emery Smith

Un alt studiu realizat în 2018 a îngropat visele vânătorilor de extratereștri. Analizele au arătat că Ata este de fapt un fetus uman al unei femei de origine chiliană, care a fost avortat sau a murit la scurt timp după naștere.

Dimensiunea mică a corpului se explică prin faptul că ființa avea multe mutații genetice care au dus la malformații și la dezvoltarea accelerată a oaselor pe când era încă embrion.

În plus, cercetătorii au afirmat că Ata ar fi suferit de hernie diafragmatică congenitală, un defect congenital care împiedică dezvoltarea diafragmei și care duce la deces. De asemenea, oamenii de știință spun că Ata avea atât de multe malformații încât nu se putea hrăni singur.

În mod normal, nou-născutul ar fi ajuns la terapie intensivă imediat după naștere, dar, având în vedere locul în care a fost găsit, acest lucru nu a fost posibil.

Un alt detaliu care face povestea mai puțin misterioasă este că mumia nu datează de pe vremea incașilor așa cu credeau unii. Cei care au studiat acest corp, susțin că Ata are cel mult 40 de ani.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Ce este sindromul de oboseală cronică și care sunt cauzele?

Peste un milion de oameni din întreaga lume suferă de o boală care slăbește organismul numită sindromul de oboseală cronică. Dar ce se ascunde...

Este adevărat că Pământul are o a doua Lună?

Ați auzit vreodată de a doua Lună a Pământului? În timp ce ridicăm privirea către cerul nopții și admirăm singura Lună pe care o...
error: