Povestea lui Ötzi începe în 1991, când un cuplu de turiști germani făcea o drumeție în Alpi, aproape de granița dintre Austria și Italia. Aceștia au zărit un cadavru care ieșea din gheață și au alertat autoritățile austriece.
Care este povestea lui Ötzi, omul ghețurilor
Cadavrul era într-o stare atât de bună încât cei doi au crezut că este vorba de un alpinist din zilele noastre sau de un soldat care a murit în Primul Război Mondial. Cu toate acestea, când corpul a fost coborât de pe munte trei zile mai târziu, poliția și salvatorii au realizat că, de fapt, au făcut o descoperire arheologică. Faptul că trupul a fost găsit în Alpii Ötztal i-a făcut pe oamenii de știință să îl numească Ötzi.
Trebuie menționat că mumia a provocat un mic scandal între Italia și Austria, deoarece a fost găsită foarte aproape de granița dintre cele două țări și ambele au revendicat trupul lui Ötzi. Cu toate acestea, în urma unor măsurători topografice, s-a constatat că trupul fusese găsit cu 60 de metri în interiorul teritoriului italian. Astfel, trupul bărbatului a ajuns în Italia.
Cercetările oamenilor de știință italieni și austrieci au scos la iveală detalii despre vârsta, alimentația și perioada în care a trăit Ötzi. Acesta a trăit acum 5.300 de ani, avea 1,60 metri înălțime și cântărea aproximativ 50 de kilograme. De asemenea, avea vârsta de 45 de ani atunci când a murit.
Analiza polenului, a granulelor de praf și a compoziției izotopice a dinților săi a arătat că și-a petrecut copilăria într-un sat din apropierea localității Bolzano din regiunea italiană Tirolul de Sud. Cu toate acestea, în viața sa de adult a locuit cu aproximativ 50 km mai la nord.
Corpului lui Ötzi a fost supus unei cercetări amănunțite
În 2009, o examinare a arătat că bărbatul mâncase cu opt ore înainte de a muri, consumând carne de vânat, cereale, rădăcini și fructe. Examinând proporțiile tibiei, femurului și pelvisului, oamenii de știință au ajuns la concluzia că Ötzi a mers mult pe jos și că probabil era un păstor care mergea cu oile la altitudini mari.
În momentul morții, omul ghețurilor purta o pelerină de lână, o haină, pantaloni și pantofi din piele de diferite tipuri, precum și o căciulă din piele de urs. Pantofii săi erau impermeabili și aveau talpă din piele de urs, ceea ce îi făcea perfecți pentru mersul pe terenul înzăpezit.
Lângă cadavrul său a mai fost găsit un topor cu lamă de cupru, un cuțit cu lamă de piatră, un arc și o tolbă cu 14 săgeți, dintre care două erau rupte.
Ötzi avea 61 de tatuaje, iar unele erau localizate în zone care coincid cu punctele de folosite în acupunctura modernă. Aparent, în acele timpuri se practica o formă de acupunctura primitivă pentru paraziții digestivi și artrită.
Cum a murit Ötzi
Cauza morții a rămas mulți ani incertă. Inițial, s-a crezut că Ötzi a murit în timpul unei furtuni de zăpadă. Ulterior, s-a speculat că bărbatul ar fi fost victima unui ritual de sacrificiu. Cu toate acestea, în 2001, radiografiile și o tomografie computerizată au arătat că Ötzi avea un vârf de săgeată înfipt în umărul stâng în momentul morții și o mică pată de sânge corespunzătoare rănii pe haină.
Descoperirea vârfului de săgeată i-a determinat pe cercetători să presupună că Ötzi a murit din cauza pierderii de sânge. Cercetările ulterioare au descoperit că arborele săgeții fusese îndepărtat înainte de moarte, iar o altă examinarea atentă a corpului a descoperit vânătăi și traumatisme cerebrale, care indică cel puțin o lovitură la cap. De asemenea, a fost descoperită și o tăietură la baza degetului mare, care a ajuns până la os, dar care nu era vindecată la momentul morții sale.
Cercetătorii cred că bărbatul a sângerat până la moarte după ce săgeata i-a străpuns omoplatul și i-a afectat nervii și vasele de sânge înainte de a se înfige în apropierea plămânului. Aparent, Ötzi a fost victima unei crime.
Astăzi, mumia bărbatului este „vedeta” muzeului de arheologie din Tirolul de Sud, Italia.