Publicația National Geografic a scris un foarte frumos articol despre beciurile de la Mileștii Mici, Republica Moldova, încurajând turiștii să viziteze “orasul subteran” al Combinatului de Vinuri.
„Într-o zonă izolată a Europei există un oraș subteran masiv, cu galerii kilometrice pline cu vin. Fiecare galerie poartă denumirea unui anumit soi de vin, cum ar fi Pinot sau Cabernet Sauvignon.
Turiștii conduc încet mașinile prin labirintul subteran, unde regulile de circulație sunt aplicate. La Mileștii Mici se afla cea mai mare cramă din lume”.
National Geografic mai notează ca Republica Moldova, deține o tradiție de mii de ani în ceea ce priveste vinificația. Condițiile climatice sunt benefice pentru cultivarea vitei de vie, vinul produs aici fiind la concurența cu cel din Italia sau Franța. Cândva, regiunea a fost parte a URSS, 50% din vinul consumat pe teritoriul sovietic provenind din Moldova.
„Deși vinurile din Moldova își cauta noi piețe la nivel mondial, mulți oameni nu cunosc calitatea vinului nostru”, spune Viorel Bezede, directorul Combinatului de vinuri de la Mileștii Mici.
National Gographic precizează că beciurile de la Mileștii Mici sunt amenajate într-o veche mină de calcar, care a fost închisă în anii ’60. Temperatura din aceste galerii și umiditatea creează condiții ideale pentru maturarea vinurilor.
Depozitul subteran adăpostește circa 2 milioane de sticle, crama fiind menționată și în Cartea Recordurilor ca cel mai mare depozit de vinuri din lume.
Turiștii au posibilitatea de face un tur de o oră cu un ghid, unde pot vedea o cascadă subterană, dar și sala pentru degustare aflată la o adâncime de 200 de metri.
Există o mulțime de opțiuni turistice care pornesc de la Chișinău, iar cei pasionați pot organiza și o excursie de Ziua Vinului, care se serbează în luna Octombrie.