AcasăIstorieMathias Rust, tânărul care a evitat radarul sovietic și a aterizat cu...

Mathias Rust, tânărul care a evitat radarul sovietic și a aterizat cu avionul în Piața Roșie

Pe 28 mai 1987, germanul Mathias Rust, în vârstă de 19 ani, a zburat din Helsinki, Finlanda, până la Moscova cu un mic avion Cessna 172B. Tânărul pilot amator a reușit să evite radarele sovietice și să ducă la bun sfârșit un plan aproape sinucigaș.

În acel moment al Războiului Rece, în lume exista o atmosferă tensionată, iar cele două puteri se mândreau cu arsenalele lor nucleare. Moscova era considerată unul dintre cele mai bine apărate orașe din lume împotriva atacurilor aeriene directe.

Chiar și pentru armata americană, o misiune aeriană împotriva unor ținte sovietice însemna un risc major.

La vârsta de 19 ani, Mathias Rust avea la activ doar 50 de ore de zbor. Aventura sa a început pe 13 mai 1987, când a părăsit aeroportul Uetersen de lângă Hamburg și a pornit într-o călătorie prin nordul Europei. A trecut prin Insulele Feroe, Islanda, Norvegia și Finlanda.

Pe 28 mai, Rust i-a anunțat pe controlorii de trafic din Helsinki că se îndreaptă spre Stockholm, Suedia. După ultimul cu turnul de control a oprit toate echipamentele de comunicare și a început să zboare într-o altă direcție. Destinația tânărului era Moscova.

Traseul avionului pilotat de către Mathias Rust

După cum spune ancheta oficială, la ora locală 14 și 29 de minute, avionul Cessna a fost interceptat de radarul apărării antiaeriene sovietice, dar militarii nu au obținut autorizație pentru a lansa rachete spre micul avion. La scurt timp după aceea, forțele aeriene au pierdut urma avionului lui Rust. Când micul avionul a fost reperat de un alt radar, a fost confundat cu avioanele rusești pentru antrenament.

În jurul orei 19:00, Rust a survolat Piața Roșie până când a găsit un loc de aterizare lângă Catedrala Sfântul Vasile. A oprit motorul și a coborât din avion. După ce a fost salutat de oamenii care treceau prin piață, a fost arestat de către milițieni.

Rust alături de doi milițieni sovietici în timpul procesului

Tânărul a fost judecat pe 2 septembrie 1987 și condamnat la patru ani de închisoare pentru încălcarea regulilor de trafic aerian și pentru huliganism. Cu toate acestea, nu a ispășit întreaga pedeapsă, fiind deportat în Republica Federală Germană, unde a ajuns pe 3 august 1988.

Incidentul a făcut de rușine apărarea antiaeriană a URSS, iar Gorbaciov a luat măsuri. Conducătorul sovietic i-a demis pe ministrul apărării și pe șeful apărării aeriene.

Presa occidentală a ironizat armata sovietică, iar aventura lui Mathias Rust a creat senzație printre cititorii unei reviste vest-germane. Tânărul a fost convins de către un jurnalist să-și vândă povestea în schimbul a 100.000 de mărci.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Cum să calmezi o pisică în călduri: 5 metode eficiente!

Spre deosebire de oameni, pisicile au anumite perioade în care se împerechează. Pentru proprietarii unor astfel de animale, poate fi un chin perioada de...

Cea mai mică închisoare din lume. Ce deținut celebru a stat închis pe insula Sark

Pe insula Sark, care este cea mai mică dintre Insulele Canalului Mânecii și este situată între Franța și Anglia, există o închisoare care atrage...
error: