În ciuda atâtor fărădelegi, rasa umană este caracterizată prin cinste și onestitate. Potrivit unui studiu internațional publicat în revista „Science”, majoritatea persoanelor care au găsit un portofel pierdut cu bani în el au căutat să îl returneze proprietarului.
Ce țări au trecut testul portofelului
Cercetătorii au decis să formeze o echipă care timp de doi ani a lăsat peste 17.000 de portofele „rătăcite” în 40 de țări. Obiectele „pierdute” au fost cam aceleași: un portofel de plastic transparent care conținea câteva cărți de vizită, o listă de cumpărături în limba locală și o cheie.
Unele portofele nu conțineau niciun ban, iar în altele se afla echivalentul a aproximativ 13 dolari americani. Cercetătorii “au pierdut” aceste portofele în locuri în care oamenii obișnuiesc să ia un portofel găsit pe jos, cum ar fi hotelurile, oficiile poștale sau teatrele.
Cercetătorii au crezut inițial că dacă pun bani în portofele, acest lucru ar reduce numărul de persoane care le returnează. Aceasta a fost și opinia a 279 de economiști de renume consultați anterior. Totuși, ceea ce s-a întâmplat de fapt, a fost ceva la care nimeni nu s-a așteptat.
Rezultatul studiului i-a surprins pe cercetători
În general, atunci când portofelul nu conținea niciun ban, rata de returnare a fost de 40%. Cu toate acestea, dacă portofelul conținea și ceva bani, rata de returnare a crescut la 51%.
În 38 din cele 40 de țări, oamenii au fost mai predispuși să raporteze că au găsit portofele cu bani decât unele cu obiecte lipsite de valoare.

În cazul portofelelor cu bani, cele mai mari rate de returnare au fost în Danemarca, Suedia și Noua Zeelandă. La coada clasamentului s-au aflat China, Peru, Kazahstan și Kenya, cu o rată de returnare care a variat între 8% și 20%.
România s-a situat aproape de jumătatea clasamentului; 45% dintre portofelele goale fiind returnate, iar în ceea ce privește portofelele cu bani, rata de returnare a fost de peste 60%. În concluzie, țara noastră s-a clasat peste media mondială în privința numărului de portofele returnate.
De asemenea, cercetătorii au efectuat un test cu sume mai mari în SUA, Marea Britanie și Polonia. În această fază a experimentului, oamenii de știință “au pierdut” portofele care conțineau aproape 100 de dolari.
Concluziile finale ale studiului sunt interesante. Cea mai mare rată de returnare a fost printre portofelele care conțineau bani. În cazul portofelelor care conțineau 100 de dolari, rata a fost și mai mare, ajungând la 72%.