Gerald Crabtree, genetician la Universitatea Stanford, SUA, vrea să risipească mitul că omul de astăzi este mai inteligent decât omul de peșteră. Ca urmare a cercetărilor sale, el susține că mutațiile genetice din ultimele milenii determină o scădere a capacității umane în general, indiferent dacă este intelectuală sau emoțională.
Contrar credinței populare, evoluția nu a favorizat dezvoltarea intelectului nostru, iar acest decalaj intelectual între generații este din ce în ce mai mare. De fapt, prin generații, trebuie să înțelegem milenii. Crabtree susține că la fiecare nouă generație se produc mutații genetice nefavorabile, făcând inteligența noastră să fie din ce în ce mai deficitară în comparație cu cea a strămoșilor noștri.
Ipoteza lui Crabtree a fost publicată în revista „Trends in Genetics” și a intrigat mai mulți geneticieni, printre care și profesorul Kevin Mitchell de la Trinity College Dublin, Irlanda.
Mitchell spune: „Este nevoie de mii și mii de gene pentru a construi creierul unui om și mutațiile din oricare dintre aceste gene pot perturba procesul evolutiv. Mai mult, odată cu fiecare nouă generație, apar și noi mutații. Eu cred că Crabtree a ignorat cealaltă parte din ecuație care este selecția. Selecția naturală este incredibil de puternică și are cu siguranță capacitatea de a elimina noi mutații care compromit semnificativ capacitatea intelectuală.”
Pot scădea și alte “performanțe” ale corpului
Pe lângă „scăderea” inteligenței, Gerald Crabtree spune că aceste mutații nefavorabile pot afecta oamenii în alte situații, cum ar fi simțul olfactiv, de exemplu. Oamenii au mult mai puțini receptori olfactivi decât alte animale, deoarece în epoca modernă suntem conduși de intelectul nostru și nu de miros. Pentru oamenii moderni, mâncarea ajunge deja procesată, în timp ce oamenii și animalele din generațiile trecute aveau nevoie să miroasă hrana pentru a ști dacă o pot mânca sau nu.
„Atâta timp cât se pune presiune pe abilitățile noastre intelectuale și nu mai folosim abilitățile olfactive, genele olfactive se deteriorează”, spune Crabtree.
Crabtree crede că prin evoluție se selectează alte trăsături, cum ar fi un om mai sănătos, mai imun, nu unul mai inteligent. Migrația oamenilor a crescut răspândirea bolilor infecțioase, iar cei mai puternici vor supraviețui pentru a-și transmite genele mai departe.