De ce zboară păsările în forma literei V?

Păsări în zbor. Foto: pixabay

Ați observat vreodată cu atenție un stol mare de păsări zburând pe cer? Dacă da, atunci probabil ați văzut că multe grupuri zboară într-o formație care aseamănă practic cu litera „V” din alfabet. Această aliniere este adesea observată în stolurile de păsări migratoare (cum ar fi gâștele) care parcurg distanțe lungi.

Deși nu toate păsările migrează, majoritatea celor care fac acest lucru parcurg un drum de la nord la sud. Motivele migrației păsărilor sunt variate, dar de obicei sunt legate de hrană.

În emisfera nordică, multe păsări migrează spre sud în timpul lunilor de iarnă, când vremea devine prea rece ca să supraviețuiască în habitatele din nord. Când vine primăvara, păsările se întorc la casele lor.

Atunci când vedem păsări zburând în forma literei „V” pare adesea spectaculos, dar v-ați întrebat vreodată care este motivul real din spatele acestui mod de zbor specific păsărilor?

Păsările zboară în forma literei V pentru a economisi energie

Este o chestiune de aerodinamică: atunci când pasărea din fruntea stolului bate din aripi, ea reușește să spargă rezistența aerului, iar în spatele ei se formează un fel de flux de aer care ajută celelalte păsări să dea mai ușor din aripi și practic să zboare cu mai puțin efort. Cu alte cuvinte, păsările economisesc energie atunci când zboară în acest fel.

În practică, tocmai acesta este motivul pentru care păsările își urmăresc mereu liderul, deoarece nu au nevoie să bată din aripi la fel de tare și mult ca liderul.

Cum este ales liderul unui stol de păsări

Stol de păsări. Foto: twitter

Ei bine, adevărul este că nu există un singur lider într-un stol de păsări. În timpul călătoriilor foarte lungi, păsările conduc grupul pe rând.

Vârsta, sexul și mărimea corpului determină cine va conduce grupul. Într-un stol format din adulți și păsări tinere, cei mai tineri, în general, nu merg în primele rânduri, deoarece nu sunt capabili să mențină viteze mari din această poziție și ar încetini întregul grup.

Interesant este că această formațiune de zbor este utilizată pe scară largă în spectacolele aeriene și operațiunile cu avioane militare. Având în vedere acest lucru, este ușor de înțeles că multe lucruri din domeniul aviatic sunt complet inspirate din natură, în special din zborul păsărilor pe care oamenii le-au admirat de mii de ani.

Recomandări