Unele avioane pe care le vedem pe cer lasă urme lungi care persistă și se împrăștie, în timp ce alte avioane, pe aceeași porțiune de cer, lasă urme scurte sau deloc.
Aceste urme se numesc „contrails”, prescurtat de la „condensation trails” (urme/trasee de condensare). Ele nu reprezintă fumul de la motoare, ca la o mașină normală, ci sunt formate din apa evacuată din urma arderilor combustibililor, când întâlnește aerul rece și umed, astfel încât se condensează și îngheață în cristale de gheață.
Contrails sunt, de fapt, un tip de nori cirrus. Când aerul este suficient de rece și umed, urmele pot fi vizibile pe cer pentru mult timp, iar uneori chiar se întind pe cer, deformându-se.
Diferența dintre urmele care dispar și cele care rămân vizibile este adesea folosită ca dovadă pentru teoria conspiraționistă „chemtrails” (urme chimice), care susține că urmele persistente lăsate de avioane pe cer sunt manipulate în mod deliberat, de cele mai multe ori invocându-se că respectivele urme sunt substanțe chimice dăunătoare omului.
Aceste teorii sunt pur și simplu greșite. Contrails pot dispărea, dar acestea pot persista și extinde pe cer. Totul depinde de aerul în care s-au format.
Există două motive principale pentru care unele avioane lasă urme pe cer și altele nu.
Primul motiv
Motivul cel mai rar întâlnit îl reprezintă echiparea avioanelor cu motoare diferite. De exemplu, Airbus A340 (primul zbor 1991) lasă urme pe cer, în timp de Boeing 707 (primul zbor 1957) nu lasă.
Ambele avioane zboară la o altitudine de 10.000m (parte a unui studiu german despre formarea urmelor de condensare), dar evacuarea noilor motoare de pe Airbus A340 se face la o temperatură mai scăzută, astfel încât contrail se produc.
Se poate obține un efect similar dacă motoarele sunt setate la diferite puteri, mai ales dacă este afectată temperatura de evacuare a apei rezultate din urma arderii combustibilului.
Al doilea motiv
Acesta este și cel principal, pentru care se formează contrails este foarte simplu încât nici nu îl iei în calcul: avioanele sunt la altitudini diferite, iar tu nu poți deosebi diferența de altitudine dintre ele.
Da, este atât de simplu. Motivul pentru care unele avioane formează urme de condensare persistente, iar alte avioane nu, este datorat faptului că sunt în regiuni diferite de aer. Pentru a simplifica explicația, ne vom referi la aceste regiuni de aer ca aer umed și aer uscat, chiar dacă diferențele sunt un pic mai complexe.
Când avionul trece printr-o regiune cu aer umed acesta lasă contrails (urme de condensare) pe cer. Când trece printr-o regiune cu aer uscat, contrails nu se mai formează.
Aerul umed și cel uscat pot coexista la doar câțiva metri distanță unul de celălalt. Un exemplu eficient în dovedirea acestui fenomen îl constituie norii. Un nor este format din vapori de apă, deci aerul este umed, fiind înconjurat de aer uscat.