AcasăLocuriDe ce nu există poduri peste Amazon. Puțini știu motivul incredibil

De ce nu există poduri peste Amazon. Puțini știu motivul incredibil

Dacă parcurgeți Amazonul de la izvoarele sale din masivul Nevado Mismi până la punctul în care se varsă în Oceanului Atlantic, veți străbate aproximativ 6.500 de kilometri. Timp de ani de zile, tratatele științifice spun că cel mai lung râu din lume este Nilul. Cu toate acestea, unii cercetători susțin contrariul.

Un grup de oameni de știință afirmă că Amazonul este mai lung. Ei cred că fluviul izvorăște dintr-o altă zonă muntoasă din Peru, ceea ce ar face ca lungimea lui să fie mai mare.

Indiferent dacă afirmațiile lor se vor confirma sau nu, Amazonul este în continuare cel mai mare râu din lume în ceea ce privește volumul de apă. Acesta traversează Peru, Columbia și Brazilia, iar în apele sale se găsesc animale precum pești piranha, caimani negri și cei mai mari delfini de râu din lume.

Care este motivul pentru care nu există poduri peste Amazon

Există un lucru care diferențiază Amazonul de majoritatea râurilor: lipsa podurile. Pe o distanță de peste 6.000 de kilometri, niciun pod nu traversează această apă curgătoare. Cursul Amazonului taie continentul sud-american aproape în două, dar pentru a-l traversa ai nevoie de o barcă. În lumea de astăzi avem la dispoziție cele mai fiabile tehnologii de construcție și pare ciudat cum de nu a fost construit niciun pod peste Amazon. Care este motivul?

Există probleme în proiectarea unui pod peste Amazon. Deși construcția pare posibilă în timpul sezonului uscat, râul crește foarte mult în sezonul ploios.

În plus, malurile Amazonului sunt formate din sedimente moi, care se erodează în mod constant. Un pod peste râu ar necesita viaducte de acces foarte lungi și, de asemenea, fundații foarte adânci. Cu toate acestea, motivele reale sunt altele.

Fluviul Amazon. Foto: wikimedia

Având în vedere tehnologia actuală, s-ar putea construi poduri în zonă, însă bazinul Amazonului este slab populat și există foarte puține drumuri care pot fi conectate. Oamenii de aici au un stil de viață primitiv, așa că dacă vrei să călătorești prin pădurea tropicală amazoniană, trebuie să iei barca.

Oamenii care locuiesc în apropierea fluviului se descurcă foarte bine cu barca. În plus, nici autoritățile nu sunt dispuse să învestească în poduri peste Amazon având în vedere că economia locală nu este dezvoltată, iar zonele prin care trece Amazonul sunt slab populate.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

În 2009, Stephen Hawking a organizat o petrecere pentru călătorii în timp la care nu a venit nimeni

Pe 28 iunie 2009, la ora 12.00, fizicianul Stephen Hawking a ocupat una dintre sălile Universității din Cambridge, Marea Britanie. Așezat în celebrul său...

Care a fost cea mai longevivă civilizație din istoria omenirii?

Omenirea a fost martoră la ascensiunea și decăderea marilor civilizații, unele dominând doar câteva decenii, iar altele secole întregi. Cu toate acestea, este interesant...
error: