AcasăCuriozitatiDe ce NASA preferă să trimită femei pe Marte și nu bărbați?

De ce NASA preferă să trimită femei pe Marte și nu bărbați?

Omenirea se îndreaptă spre un vis măreț, anume acela de a coloniza planeta Marte. Odată cu avansarea proiectului Artemis și implicarea mai multor companii private în explorarea spațiului, este doar o chestiune de timp până când primul om va pune piciorul pe planeta roșie. Este posibil ca primul om să fie o femeie.

De ce NASA preferă femeile pentru zborurile spațiale?

De mai bine de 60 de ani, cercetătorii au indicat că primii oameni care vor ajunge Marte ar trebui să fie femei, iar motivul ține de biologie. Cu toate acestea, din cauza dominației masculine în cursa spațială și a prejudecăților din trecut, puține femei au ajuns până acum în spațiu. Prima a fost sovietica Valentina Tereșkova, care a călătorit în spațiu în iunie 1963.

Valentina Tereșkova, prima femeie în spațiu. Foto: wikimedia

Propunerea de a trimite exclusiv femei în spațiu a apărut pentru prima dată în anii ’50, într-un studiu științific comandat de NASA. Analiza a arătat că femeile sunt mai ușoare și, prin urmare, au nevoie de mai puțin oxigen, un aspect valoros într-o misiune de lungă durată până pe Marte.

Alte avantaje pentru femei includ faptul că statisticile arată că au un risc mai mic de a suferi infarcte și o probabilitate redusă de a avea probleme cu sistemul reproducător din cauza radiaților. Chiar dacă aceste aspecte pot părea detalii mărunte, ele devin esențiale în spațiu.

Subiectul a revenit în atenția NASA

Dezbaterile au fost reluate recent, deoarece și Agenția Spațială Europeană (ESA) a realizat un studiu cu concluzii similare. Mai mult, cercetătorii europeni subliniază că organismul feminin necesită, în medie, cu 26% mai puține calorii decât organismul masculin. Mai mult, femeile ar consuma o cantitate mai mică de apă și oxigen.

Datele devin și mai remarcabile atunci când privim la cantitatea mai mică de alimente necesare. Într-o misiune care durează 1.080 de zile, ar fi necesare cu 1.695 de kilograme mai puține alimente decât într-o misiune formată doar din bărbați.

Rămâne de văzut dacă NASA și ESA vor ține cont de recomandările cercetătorilor. Cel mai probabil, pe Marte va ajunge un echipaj mixt format atât din femei, cât și din bărbați.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Un studiu controversat susține că teoria Big Bang este greșită

Lior Shamir, care este inginer la Universitatea din Kansas, a publicat rezultatele unui studiu observațional, care contestă valabilitatea popularei teorii a Big Bang-ului și...

Oamenii de știință explică de ce culoarea verde ameliorează durerea

De-a lungul a zeci de ani, oamenii de știință au adunat numeroase dovezi că lumina verde poate ameliora durerea. De exemplu, în 2020, a...
error: