În țările în care există pedeapsa cu moartea, aceasta este primită în ultimă instanță de către persoanele care au comis infracțiuni grave. După condamnare, mai durează ceva timp până când pedeapsa este pusă în aplicare. Dar ce se întâmplă dacă în ziua execuției condamnatul supraviețuiește printr-o minune? Se aplică principiul Non bis in idem (Nimeni nu ar trebui pedepsit de două ori pentru aceeași faptă) stipulat în dreptul din Roma antică?
Deși majoritatea țărilor din lume și-au construit codurile penale inspirându-se din dreptul roman clasic, principiul Non bis in idem nu este valabil în cazul condamnaților la moarte. Se aplică mai degrabă urmăriților penal, iar condamnații la moarte își vor primi până la urmă pedeapsa, într-un fel sau altul.
Nu există cale de scăpare
Dacă scaunul electric, injecția letală sau glonțul nu funcționează în primă fază, statul poate încerca a doua oară. Acest lucru se întâmplă pentru că sentința cu moartea este destul de clară. Dacă nu funcționează prima dată, se va încerca de câte ori este necesar pentru a îndeplini voința justiției.
Cazul Romell Broom, execuția care a eșuat
În 2009, a existat un caz foarte mediatizat în Ohio, SUA. Romell Broom a fost condamnat la moarte pentru răpirea, violul și uciderea unei fete de 14 ani. Bărbatul a fost condamnat la moarte prin injecție letală, dar când a venit ziua execuției, medicii pur și simplu nu au găsit o venă pentru a injecta lichidul letal.
După ce a fost „înțepat” de 18 ori, Broom s-a simțit traumatizat și a insistat să-și vadă avocatul. Avocatul său a luat legătura cu procurorii, iar cazul a ajuns pe masa guvernatorul statului Ohio, care a oprit execuția.
Statul a încercat să reprogrameze execuția o săptămână mai târziu, dar avocații lui Broom au reușit să o oprească cu argumentul că: dacă cineva supraviețuiește unei tentative de execuție și unei torturi, este legal ca statul să încerce din nou? Datorită acestor argumente, Curtea Supremă din Ohio a fost de acord să judece recursul.
În martie 2016, Curtea Supremă a respins recursul formulat de către Boom și a decis că statul poate încerca din nou să-l execute. La 19 mai 2017, justiția a programat execuția pe 17 iunie 2020. La 14 aprilie 2020, execuția a fost amânată până pe 16 martie 2022.
În cazul lui Romell Broom, ceea ce nu au reușit autoritățile, a reușit natura. Pe 28 decembrie 2020 a murit, la vârsta de 64 de ani, din cauza complicațiilor apărute ca urmare a bolii COVID-19.