Astăzi, mireasa își petrece ore întregi la coafor și își alege cu grijă rochia. În Sparta antică, una dintre cele mai cunoscute cetăți grecești, lucrurile stăteau exact pe dos: în noaptea nunții, aceeași mireasă era tunsă, îmbrăcată în haine bărbătești și lăsată singură în întuneric. Obiceiul i-a fascinat pe istorici timp de secole, iar motivul lui rămâne un subiect interesant.
O nuntă fără sărbătoare
La Sparta, căsătoria nu era o petrecere cu familia și prietenii, ca la Atena, unde mireasa purta văl și avea loc un cortegiu. Potrivit lui Plutarh, ritualul începea cu o răpire, pe care mulți istorici o consideră simbolică. El precizează că tinerele nu erau luate prea devreme, ci atunci când erau pe deplin pregătite pentru căsătorie. Apoi, o femeie numită „domnișoara de onoare” îi tundea părul scurt, o îmbrăca într-o mantie și în sandale bărbătești și o lăsa pe o saltea așezată pe podea, singură, în întuneric.
De ce conta atât de mult căsătoria
Într-o cetate în care aproape totul era reglementat, nici nunta nu făcea excepție. Căsătoria era o chestiune de interes public, iar Plutarh spune că celibatarii erau stigmatizați. Potrivit unor surse, femeile se căsătoreau pe la 18-20 de ani, iar bărbații spre mijlocul celor douăzeci de ani.
Mirele care venea pe furiș
Mirele cina ca de obicei la masa comună, treaz și stăpân pe sine, apoi se strecura în încăpere. După puțin timp, pleca să doarmă în cămin, alături de ceilalți tineri. Bărbații spartani locuiau în barăci până la 30 de ani, așa că își vizitau soțiile pe ascuns, noaptea, cu mare grijă să nu-i observe cineva din casă. Istoricul Paul Cartledge amintește că, potrivit unei vechi spuneri, un soț spartan putea avea mai mulți copii înainte să-și vadă soția la lumina zilei.
Care era rostul acestui obicei?
Plutarh descrie obiceiul, dar nu avem un răspuns sigur. Lycurg, legiuitorul căruia i se atribuie aceste reguli, ar fi vrut ca nunta să fie cumpătată și ordonată, dar asta nu explică de ce mireasa trebuia deghizată. Unii istorici cred că deghizarea îl ajuta pe mire, care până atunci trăise doar printre bărbați, să se obișnuiască mai ușor cu o femeie. Alții văd în ea un ritual simbolic de trecere de la fecioară la soție. Se pare că femeile căsătorite continuau să poarte părul scurt, deci schimbarea nu era doar pentru o noapte.
Cât din poveste e adevărat?
Trebuie spus că Plutarh a scris la sute de ani după epoca Spartei clasice și tindea să idealizeze cetatea. Avem puține alte surse despre acest ritual, așa că nu știm cât era practicat cu adevărat de toate familiile.
Totuși, rămâne una dintre cele mai neobișnuite nopți ale nunții din istorie: o mireasă deghizată, un mire care vine pe furiș și o cetate care a transformat până și căsătoria într-un exercițiu de disciplină.