Egiptul antic este prezent în literatură, film, televiziune, arhitectură și chiar cosmetologie. Cu toate acestea, o mare parte din ceea ce credem că știm nu sunt altceva decât mituri despre Egiptul antic, precum cele 7 pe care le descriem mai jos.
1. Egiptenii erau obsedați de moarte
Piramidele și numărul mare de morminte, Cartea Morților și imensul număr de mumii prezente în muzeele din întreaga lume, au consolidat în imaginația noastră faptul că locuitorii Egiptului antic erau obsedați de moarte.
De fapt, cantitatea de imagini despre viața de zi cu zi pe care au lăsat-o în reliefuri și picturi, sugerează că erau la fel de îndrăgostiți de viață precum celelalte popoare mediteraneene.
2. Hieroglifele au fost o invenție a egiptenilor
Oamenii de știință cred că această formă de scriere a ajuns în ținuturile egiptene printr-o invazie a popoarelor din vestul Asiei.
Ca și în cazul scrierii antice chinezești, hieroglifele erau ideograme, adică reprezentau cuvinte și nu litere.
3. Piramidele au fost construite de extratereștri
Este unul dintre cele mai absurde mituri, dar și unul dintre cele mai răspândite.
Cu siguranță, arhitecții egiptenii se pricepeau de minune la construit piramide, iar acest mit a apărut din cauza subestimării capacității și inventivității ființelor umane care au trăit acum mii de ani.
4. Știm deja totul despre Egiptul Antic
În realitate, nu este adevărat. Morminte și temple continuă să fie descoperite, iar atenția arheologilor și istoricilor s-a mutat de la regalitate la viața și moartea sclavilor, preoților și muncitorilor.
5. Piramidele au fost construite de sclavi
Se pare că a fost o eroare a lui Herodot care a fost crezută timp de peste 1.000 de ani. Săpăturile de lângă piramide au arătat că arhitecții, meșteșugarii și muncitori au fost îngropați în locuri privilegiate.
S-au găsit și resturi de oase de vită, o carne care era de lux și care era destinată lucrătorilor. Deși au existat și sclavi, majoritatea muncitorilor erau plătiți.
6. Cleopatra era o femeie frumoasă
Cleopatra a VII-a, ultima regină sau faraon din Egipt, care i-a sedus pe Iulius Cezar și Marc Antoniu, se pare că nu era o femeie deosebit de frumoasă, întrucât stau mărturie monedele romane bătute cu chipul ei, unde pare să aibă trăsături masculine.
Acest mit al Egiptului antic a fost alimentat de literatură și, mai târziu, de cinema.
7. Slujitorii faraonilor erau uciși și îngropați odată cu ei
Nu tot timpul. Sunt cunoscute doar cazurile a doi faraoni din prima dinastie la care s-a procedat astfel, practic prea puțini dacă luăm în considerare că au existat aproximativ 300 de faraoni.
Acestea nu sunt singurele mituri despre Egiptul antic, dar vă pot oferi o idee despre cât de “contaminată” este cultura populară cu mituri care nu au nici o bază istorică.