Medicii ne recomandă să avem o dietă echilibrată, dar trebuie să fim atenți și la modul în care pregătim și manipulăm mâncarea. Există produse alimentare care, dacă nu sunt gătite corespunzător, pot provoca probleme serioase. Iată mai jos 5 alimente care pot deveni mortale pentru om.
1. Socul

Dacă nu sunt gătite bine, coaja, fructele și semințele de soc conțin lectină în cantități mici, o substanță care poate provoca probleme stomacale. De asemenea, dacă socul este consumat în exces poate surveni și moartea.
Un alt risc este reprezentat de glicozidele cianogene care se regăsesc în fructele de soc. Acestea pot elibera în organism cianură, o otravă puternică, care poate provoca probleme precum greața și diaree. Deși cianura din fructele de soc nu are o doză letală, se recomandă ca acestea să fie tratate termic (fierte).
2. Cartofii

Frunza, tulpina și germenii acestei legume conțin glicoalcaloizi, care pot provoca diaree, crampe și, în cantități mari, chiar moartea. Specialiștii recomandă să consumăm doar cartoful ca atare, nu și frunzele sau tulpina.
3. Peștele fugu

Acest pește este considerat o delicatesă în Japonia, însă este atât de otrăvitor încât cea mai mică greșeală în prepararea lui ar putea fi fatală.
O caracteristică a mâncării pe bază de fugu este că pestele se consumă de cele mai multe ori crud. Bucătarii sunt responsabili de sănătatea consumatorului prin eliminarea părților toxice din pește și evitarea contaminării ulterioare a cărnii. Nu oricine poate prepara o astfel de delicatesă, legea japoneză menționând că doar bucătarii cu minim 3 ani experiență în domeniu sunt abilitați să gătească așa ceva.
4. Caju

Nu este recomandat niciodată să mănânci caju crud. Motivul este că în această formă, învelișul nucii conține o substanță chimică numită urushiol, ce poate poate fi mortală pentru om.
Toate nucile de caju care se găsesc în magazine sunt tratate termic cu aburi înainte de a fi prăjite, pentru a elimina usuhiolul. Prin urmare, atunci când mergeți într-o țară exotică și vedeți prin piețe caju crud, trebuie să aveți în vedere că nu poate fi consumat ca atare.
5. Fasolea roșie

Puțină lume știe că boabele de fasole roșie pot deveni toxice dacă nu sunt preparate corect. Această legumă este o sursă excelentă de proteine, fibre, vitamine și minerale, însă, atunci când este crudă, conține un tip de lectină care poate provoca dureri severe de stomac, greață și diaree.
Fasolea roșie trebuie lăsată la înmuiat minim o oră și fiartă cel puțin 30 minute pentru a se distruge complet toxina. Trebuie menționată faptul că fasolea la conservă ce se găsește în magazine a fost deja supusă acestui proces și este sigură pentru consum.
