În februarie 2026, un tânăr din Marea Britanie se ștergea cu prosopul după duș când a simțit ceva ciudat. Eddie Lind, în vârstă de 23 de ani, lucrător într-un magazin din Sidcup, sud-estul Londrei, a observat o mică umflătură și, chiar a doua zi, și-a sunat medicul de familie.
„Totul s-a întâmplat foarte repede”, povestește el. În doar câteva săptămâni, avea să fie operat, să primească un diagnostic de cancer și să treacă printr-o scurtă perioadă de chimioterapie.
La 23 de ani, Eddie recunoaște că nu obișnuia să se autoexamineze — pur și simplu a observat nodulul din întâmplare. Acum însă își încurajează semenii să fie atenți la corpul lor, pentru că boala „poate apărea la orice vârstă”.
De la un nodul la operație, în mai puțin de șase săptămâni
După vizita la medicul de familie, tânărul a fost trimis la o ecografie, care a ridicat suspiciunea că nodulul ar putea fi canceros. S-a decis atunci îndepărtarea chirurgicală a testiculului afectat, operație efectuată pe 27 martie, la Spitalul St Thomas’ din Londra, pentru a preveni răspândirea bolii.
„A fost la mijlocul lunii februarie când am observat nodulul, iar spre finalul lunii martie mă pregăteam deja pentru operație”, explică el. „Nici măcar nu eram atent la semnele cancerului testicular, doar am observat ceva ciudat într-o zi și mi s-a părut o prostie să nu merg să verific.”
Biopsia efectuată după intervenție a confirmat că nodulul era canceros. Recuperarea nu a fost ușoară — Eddie a sângerat timp de două-trei săptămâni și a avut nevoie de antibiotice — dar, în cele din urmă, rana s-a vindecat.
Niciun tânăr de 23 de ani nu se așteaptă la un diagnostic de cancer
Pentru că boala a fost depistată devreme, Eddie a avut nevoie de mai puțină chimioterapie decât se aștepta — doar trei săptămâni, în loc de nouă. Tratamentul, urmat la Centrul de Oncologie Guy’s, i-a provocat însă căderea părului și o infecție serioasă.
„Am făcut febră în timpul chimioterapiei și nu mai aveam sistem imunitar. Am ajuns la spital câteva zile”, povestește el.
Cu toate acestea, tânărul spune că a scăpat de cele mai grave efecte secundare tocmai pentru că a observat nodulul la timp. „Niciun tânăr de 23 de ani nu se gândește că ar putea fi diagnosticat cu cancer, de aceea este atât de important ca tinerii să știe că boala poate apărea la orice vârstă”, adaugă el.
„Dacă observați ceva ce nu pare în regulă, nu ignorați și nu așteptați să treacă de la sine. Mergeți să vă consultați. S-ar putea să nu fie nimic, dar dacă este ceva serios, depistarea din timp poate face o diferență uriașă.”
Eddie spune că autoexaminarea „durează 10 secunde” și că este „mai bine să previi decât să regreți”.
Simptomele cancerului testicular
Potrivit sistemului britanic de sănătate (NHS), boala afectează de obicei un singur testicul, deși poate apărea și la ambele. Printre principalele simptome se numără:
• un nodul sau o umflătură la nivelul testiculului
• mărirea vizibilă a testiculului
• durere sau disconfort la nivelul testiculului sau scrotului
• senzația de greutate sau întărire a scrotului
Pot apărea și alte semne, precum dureri de spate sau de abdomen, scădere în greutate fără motiv, tuse persistentă, dificultăți la respirație sau la înghițire ori umflarea zonei pieptului.
Specialiștii precizează că aceste simptome sunt frecvente și pot avea multe alte cauze, însă recomandă ca orice modificare neobișnuită să fie verificată de un medic, pentru siguranță.