AcasăAnimaleUn om de știință a testat dacă păsările explodează atunci când mănâncă...

Un om de știință a testat dacă păsările explodează atunci când mănâncă orez

O legendă urbană spune că păsările pot muri dacă mănâncă orez, deoarece acest aliment își mărește volumul atunci când este amestecat cu apă și face ca animalele să explodeze. Este oare adevărat?

Efectul orezului asupra păsărilor

Credința a fost atât de puternică încât, în 1985, un legiuitor din statul american Connecticut a propus interzicerea aruncării orezului crud la nunți pentru a proteja păsările care au obiceiul de a mânca boabele. Bărbatul susținea că mai mulți preoți i-au spus că au văzut „o mulțime de păsări moarte” după nunți, iar explicația este că orezul le-a adus sfârșitul.

Există vreun adevăr în acest mit? Ornitologii au dezmințit rapid legenda. „Am 50 de ani de experiență profesională ca ornitolog și nu am auzit niciodată așa ceva„, a explicat la acea vreme cercetătorul Roland C. Clement, președintele Asociației Ornitologice din Connecticut.

În cazul în care existau dubii, în 2002, un profesor de biologie de la Universitatea din Kentucky și-a întrebat cei 600 de studenți dacă cred în acest mit și aproximativ jumătate dintre ei au răspuns afirmativ, un student susținând chiar că a văzut o pasăre explodând, relatează IFL Science.

Studentul a declarat că bunica sa hrănea adesea găinile cu orez pentru a le ucide și a spus că a văzut personal găini explodând după ce au mâncat orez și au băut apă„, a scris profesorul James J. Krupa.

Omul de știință și-a pus studenții să efectueze experimente pentru a pune capăt misterului. În prima parte a studiului, studenții au testat creșterea în dimensiune a diferitelor boabe de orez atunci când acestea sunt expuse la apă.

Rezultatele au arătat că orezul de iasomie a crescut în dimensiune cu aproximativ 33%, în timp ce tipul de semințe consumat adesea de păsări s-a extins în medie cu 40%. Testând și alte tipuri de orez, echipa de cercetare a descoperit că majoritatea nu cresc în dimensiune mai mult decât semințele consumate adesea de păsări. Totuși, au remarcat că orezul brun instant a crescut în dimensiune mult mai mult decât semințele, ajungând la 170%.

Studenții au decis apoi să determine dacă păsările ar exploda în cazul în care ar consuma o cantitate mare de orez brun instant. Pentru a avea o concluzie clară, profesorul a permis ca un grup de porumbei să fie hrăniți doar cu acest tip de orez timp de 12 ore.

Nici o pasăre nu a murit sufocată și nu a explodat. Ba mai mult, grupul de porumbei a continuat să consume orez și în restul zilei fără probleme”, a declarat profesorul.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

De ce nu cădem din pat în timp ce dormim?

De la cei mai liniștiți visători până la cei mai agitați, toți oamenii au un lucru în comun: nu cad din pat în timpul...

De ce nu consumăm carne de animale carnivore?

Majoritatea animalelor consumate de oameni – vaci, găini și porci – sunt fie erbivore, fie omnivore. Nu veți vedea pe cineva făcând grătare cu...
error: