Odată cu descoperirea mormântului lui Tutankhamon în 1922, au fost găsite peste 5000 de artefacte. Printre aceste obiecte se număra și prezervativul regelui, confecționat din in și îmbibat în ulei, fiind cel mai vechi contraceptiv de acest fel descoperit de arheologi.
Prezervativul lui Tutankhamon
Prezervativul folosit de Tutankhamon, care conține urme de ADN, era format dintr-un sac fin din in, înmuiat în ulei, atașat de o sfoară care permitea legarea lui în jurul taliei. Datând din anul 1350 î.Hr. este considerat cel mai vechi prezervativ cunoscut, potrivit celor de la Ancient Origins.
Deși nu este clar dacă a fost folosit ca mijloc de contracepție, în ritualuri sau ca modalitate de prevenire a bolilor, specialiștii susțin că este puțin probabil ca acest prezervativ să fi fost eficient. De fapt, în mormântul faraonului au fost găsite și rămășițele a doi fetuși, testele genetice dezvăluind că Tutankhamon era tatăl lor.
Egiptenii foloseau și alte metode de contracepție. Papirusul medical Kahun, scris în 1825 î.Hr., recomanda folosirea unui amestec de balegă de crocodil și alte ingrediente ca metodă de prevenire a sarcinii. Potrivit unei ipoteze, bălegarul de crocodil este alcalin, acționând ca un spermicid.
Egiptenii au fost printre primele civilizații care au folosit prezervative, însă și alte popoare le-au urmat exemplul. Prezervativele din Roma antică erau confecționate din in și din intestine de animale, inclusiv din vezica biliară. Chinezii confecționau astfel de dispozitive din hârtie absorbantă îmbibată în ulei. În Japonia, se foloseau carapace de broască țestoasă sau coarne de animale cu care se acoperea o parte a organului genital masculin.
Pe de altă parte, membrii tribului Djuka din Noua Guinee foloseau un prezervativ feminin fabricat dintr-o plantă despre care se presupunea că inhibă spermatozoizii, în timp ce musulmanii și evreii din Evul Mediu acopereau organul genital masculin cu suc de ceapă.
Potrivit istoricilor, primul focar de sifilis documentat a izbucnit în rândul armatei franceze în secolul al XV-lea. De atunci a apărut necesitatea de a folosi o protecție împotriva bolii, iar moda prezervativelor din antichitate a fost reînviată, aceste dispozitive fiind îmbunătățite odată cu trecerea anilor.
În timpul Renașterii, alături de pungile de in, existau și prezervative confecționate din intestine de animale sau vezici biliare. Acest produs a suferit o revoluție la începutul secolului al XIX-lea, odată cu descoperirea multiplelor proprietăți ale latexului. În 1850, mai multe fabrici de cauciuc au început producția în masă de prezervative.