Aurel Vlaicu fost un inginer român, inventator şi pionier al aviaţiei româneşti şi mondiale. În cinstea lui comuna Binţinţi se numeşte astăzi Aurel Vlaicu. S-a născut la Binţinţi din părinţii Dumitru, ţăran fruntaş, primar al comunei şi Ana născută Luca.

În satul natal face şcoala primară apoi în anul 1890 trece la şcoala elementară ungurească din Orăştie.
Urmează timp de şase clase cursurile Colegiului Reformat Kun din Orăştie. Ca elev nu făcea parte din tagma celor mai silitori iar carnetul lui conţinea notele cele mai variate. Lucrările îi erau mediocre sau submediocre, iar răspunsurile lui erau al cele mai multe materii abia mulţumitoare. Avand un temperament coleric (după spusele lui Ion Vlaicu) se apucă să ia la bataie un evreu, coleg de liceu. După acest eveniment profesorii colegiului Kun recomanda tatalui Dumitru să-şi mute copilul la alt liceu. Continuă clasele a 7-a şi a 8-a la Liceul de Stat din Sibiu (1901) unde îşi ia bacalaureatul (1902).
După obţinerea diplomei de bacalaureat urmează două trimestre la Facultatea de Mecanică a Şcolii Politehnice din Budapesta (1902).

În 1903-1904 face armata la Pola, port la Marea Adriatică, ca voluntar la marină.
Se transferă la Ludwig-Maximilians-Universität München obţinându-şi diploma de inginer (1907). În timpul şederii la München proiectează primul aparat de zbor cu aripi batante, acţionat de arcuri; a abandonat acest proiect convins fiind că viitorul îl reprezintă aeroplanele acţionate de motoare.
După ce obţine diploma de inginer se reintoarce la Pola pentru a-şi termina stagiul militar.
A fost angajat (1 septembrie 1908) o scurtă perioadă ca inginer la Fabrica de Automobile OPEL din Rüsselheim Germania, dar revine în satul natal la sfârşitul anului 1908 unde – împreună cu fratele său Ion – realizează un planor (1909) cu care efectuează un număr de zboruri la Binţinţi.
Îndemnat de prietenul şi colegul său de şcoală – poetul Octavian Goga – vine apoi la Bucureşti unde face demonstraţii cu aeromodelul avionului său, în faţa lui Spiru Haret şi a altor personalităţi ale vremii.

Încurajat şi sprijinit, construieşte la atelierele de la Arsenalul Armatei avionul „Vlaicu I” primul avion realizat de un român pe pământul României. Cu „Vlaicu I” va zbura prima dată la 17 iunie 1910 deasupra Câmpului Cotroceni. Înregistrează brevetul nr. 2258 pentru Maşina de zburat cu un corp în formă de săgeată. Cu acest aparat a participat la manevrele militare de toamnă şi a reuşit să ducă un mesaj cifrat (ordin de luptă) de la Slatina la Piatra Olt (27 septembrie 1910), situând prin aceasta România pe locul al doilea în lume (după Franţa) în utilizarea avionului cu destinaţie militară, avionul Vlaicu I (model 1910) fiind primul avion militar din dotarea armatei române. Vlaicu a introdus pentru prima dată inelul protector în jurul motorului, cunoscut sub numele de inel NACA. A perfecţionat aripa cu profil variabil (concepută de Vuia), a introdus un reductor între motor şi elice, a utilizat două elice coaxiale contrarotative, a introdus direcţia dublă, trenul de aterizare pe roţi independente şi frâna pe roţi.

În 1911 construieşte un al doilea avion – „Vlaicu II” cu care efectuează turnee în mai multe oraşe din ţară.

Pe Câmpia Libertăţii de la Blaj – la sărbătorirea a 50 de ani de la înfiinţarea ASTREI – în faţa a aproape 30.000 de participanţi, a zburat cu noul său avion. Continuă turneul de zbor: Cernăuţi (în două rânduri), Viena – Aspern, Arad, Vârşeţ, Lugoj, Haţeg, Orăştie, Alba – Iulia, Sălişte, Dumbrăveni, Târgu – Mureş, Sibiu. La Braşov (cu decolare din faţa Liceului Andrei Şaguna) a executat zboruri acrobatice atingând plafonul de 1000 metri şi viteza de 90 km/oră.

La mitingul aviatic de la Aspern (23 – 29 iunie 1912), lângă Viena a obţinut cinci premii însumând 7500 coroane austro-ungare. Un premiu I în proba de precizie pentru aruncarea la ţintă şi 4 premii II (dintr care unul pentru aterizarea la punct fix iar altul la proba de viraj, înainte de Roland Garros), fiind socotit al doilea pilot ca măiestrie după celebrul Roland Garros. Concursul a reunit 42 piloţi din 7 ţări, dintre care 17 din Austro-Ungaria, 7 din Germania, 12 francezi printre care şi Roland Gaross, un rus, un belgian, un persan şi românul Aurel Vlaicu. Presa vieneză a scris atunci că Vlaicu „nu e numai un pilot strălucit ci şi un constructor genial”. În ziarul vienez Neue Freie Presse puteau fi citite următoarele rânduri despre zborurile lui Vlaicu:
„Minunate şi curajoase zboruri a executat românul Aurel Vlaicu, pe un aeroplan original, construit chiar de zburător, cu două elici, între care şade aviatorul. De câte ori se răsucea (vira) maşina aceasta în loc, de părea că vine peste cap, lumea răsplătea pe român cu ovaţii furtunoase, aclamându-l cu entuziasm de neînchipuit.”

În timpul campaniei din Bulgaria, în vara anului 1913, a îndeplinit misiuni de observaţie aeriană.

A proiectat un nou avion cu două locuri (1913) Vlaicu III, comandat de compania englezească Marconi. Acesta era construit integral din metal şi poate fi considerat primul avion din lume de acest fel.

Zborul peste Carpati si moartea

La 13 septembrie 1913 folosind „Vlaicu II” – cu intenţia de a participa la serbările ASTREI de la Orăştie – a decis să încerce trecerea Carpaţilor. A decolat de lângă Bucureşti, aterizează pentru alimentare la Ploieşti, însă avionul se prăbuşeste la Băneşti, lângă Câmpina. Cauzele prabusirii nu sunt foarte clare. Se presupune ca in timpul zborului, inventatorul a suferit un infart si nu a mai putut controla avionul. A fost înmormântat la cimitirul Bellu din Bucureşti.

În anul următor prietenii săi Magnani şi Silişteanu finalizează construcţia avionului Vlaicu III, şi cu ajutorul pilotului Petre Macavei efectuează câteva zboruri scurte. Autorităţile vremii interzic continuarea încercărilor; în anul 1916, în timpul ocupaţiei germane, avionul este expediat la Berlin. A fost văzut ultima dată în anul 1940.

Pe bacnota de 50 de RON, Banca Nationala a Romaniei a tiparit portretul lui Aurel Vlaicu si proiectul avionului sau.
[sursa]

Daca ti-a placut articolul, urmareste ATLAS GEOGRAFIC pe FACEBOOK

.