Povestea bărbatului care a stat 382 de zile fără mâncare

În 1965, Angus Barbieri, în vârstă de 27 de ani, a fost internat la Spitalul Maryfield din Dundee (Scoția) din cauza problemelor cu greutatea – la acea vreme cântărea 207 de kilograme.

Din nevoia de a pierde în greutate, tânărul a decis să refuze mâncarea, dar cu condiția să fie urmărit de un medic. Mai jos vă prezentăm cum Angus Barbieri a reușit să trăiască atât de mult timp fără mâncare.

Barbieri plănuia inițial să stea nemâncat doar 40 de zile. Dar corpul său a tolerat refuzul mâncării atât de bine încât tânărul a decis să continue experimentul pentru a-și atinge greutatea ideală.

Dieta zilnică a lui Angus a constat din apă, cafea, ceai și apă minerală. În plus, a luat suplimente pe bază de drojdie și vitamine, în special vitamina C. Din a 92-a zi medicii i-au prescris să ia tablete de potasiu, iar din a 345-a zi – sare.

Surprinzător, singurul lucru care i-a alertat pe medici a fost nivelul scăzut al glicemiei, dar nivelul a fost în limita normală, fiind reacția organismului la lipsa hranei. Este ciudat că nu a avut și alte probleme cu funcțiile corpului.

Tânărul s-a simțit atât de bine încât medicii au fost de acord să-l lase să plece acasă de la spital. Prin urmare, Barbieri venea în mod reglat  la spital pentru a-și face testele necesare.

În 382 de zile, tânărul a pierdut 125 de kilograme. Greutatea lui la sfârșitul experimentului a fost de 82 de kilograme, fiind și cea dorită. Mai mult, Angus a reușit să mențină în jurul acestei greutăți mulți ani. În restul de 24 de ani din viața sa, el a câștigat doar 7 kilograme.

Perioada fără mâncare a lui Angus a ajuns în Cartea Recordurilor, în ediția din 1971. Totuși, din cauză că este considerat un stil alimentar nesănătos, Cartea Recordurilor nu mai înregistrează din 2016 astfel de recorduri.

Îți place articolul? Distribuie-l prietenilor tăi!