O gaură mare, case și fabrici de jur împrejur. Acesta este Mirny, un oraș situat în Yakutia, una dintre cele mai îndepărtate regiuni din Rusia, unde locuiesc aproape 40 de mii de oameni.
Orașul Mirny a fost fondat în 1955 lângă mina Mir – de aici vine și denumirea orașului. Extragerea zăcământului de diamante a început în 1957 și exploatarea acestor pietre prețioase este singurul motiv pentru care orașul există.
O mare parte din producție a fost vândută ca pietre ornamentale, iar profiturile au fost de aproximativ 600 de milioane de dolari pe an. Cel mai mare diamant găsit aici (342,5 carate) a fost extras în decembrie 1980.
Când URSS s-a prăbușit, mina a fost preluată de o întreprindere privată, numită Alrosa, care a exploatat-o până în 2011. După ce excavarea a fost abandonată, fundul a fost acoperit cu un strat gros de moloz de 45 de metri și inundat cu apă pentru a-l stabiliza.

Gaura are aproape 525 de metri adâncime și peste un kilometru în diametru. Prin urmare, este considerată una dintre cele mai mari găuri artificiale făcute în pământ.
Interesant este faptul că elicopterelor le este s-a interzis să zboare peste groapă, deoarece riscă să fie destabilizate de curenții de aer care se formează în apropierea fostei mine.
Cariera se poate vizita, dar numai după ce se primește un acord de la compania Alrosa. Mai mult, pentru a intra în oraș, este nevoie de un permis special.
Singura activitate care mai există astăzi în gaură, este extragerea apei în timpul topirii zăpezii, deoarece există riscul să astupe fosta mină.

De ce nu lăsă să se umple cu apă pentru ca groapa să se transforme într-un lac? Asta pentru că din mină continuă să se extragă, dar mult mai adânc: la 1.200 de metri sub suprafață sunt mineri care lucrează.
Rușii au făcut o intrare paralelă, mult mai îngustă, iar activitatea a devenit subterană. Se estimează că zăcământul de diamante va fi exploatat în totalitate în 30-40 de ani.