Mulți consideră că Îndrăgostiții din Teruel au servit drept sursă de inspirație pentru William Shakespeare în scrierea piesei „Romeo și Julieta”. Întâmplarea face parte din istoria micului oraș Teruel din Spania, iar dovezile sugerează faptul că acest eveniment s-ar fi întâmplat cu adevărat. Cu toate acestea, unii cred că este doar o legendă.
Potrivit legendei, în secolul al XIII-lea, doi tineri îndrăgostiți pe nume Isabella de Segura și Juan Diego de Marcilla locuiau în orașul Teruel, fiind îndrăgostiți unul de altul încă din copilărie. Ajuns la vârsta căsătoriei, Juan Diego a decis să întemeieze o familie cu Isabella.
Cu toate acestea, exista o mare problemă. Juan era al doilea fiu din familie, ceea ce însemna că nu putea primi moștenirea tatălui său, conform legilor din acele vremuri. Pentru părinții bogați ai Isabelei, acesta a fost un obstacol destul de serios în a le da binecuvântarea celor doi îndrăgostiți.
Tatăl fetei a pus o condiție: în 5 ani tânărul trebuie să câștige o avere dacă vrea să ia mâna Isabellei. Prin urmare, curajosul Juan Diego a decis să lupte în cadrul unei cruciade organizate în Țara Sfântă, cu intenția de a se întoarce cu avere pentru a se putea căsători cu Isabella.
Dar, în timpul absenței lui, tatăl fetei a decis să o căsătorească pe Isabella cu un alt bărbat. Nunta a fost sărbătorită în 1217, chiar în ziua în care Juan Diego se întorcea din Țara Sfântă. Vestea a căzut ca un trăsnet pentru tânăr, care a reușit să-și vadă iubita pentru ultima oară și a cerut un ultim sărut. Totuși, Isabella l-a refuzat întrucât era deja soția altui alt bărbat.
Tânărul a fost atât de afectat de refuz încât s-a prăbușit la pământ și a murit. În timpul înmormântării lui Juan Diego, Isabella s-a simțit devastată și vinovată pentru moartea fostului iubit, astfel încât a decis să-i dea un ultim sărut. Când buzele celor doi s-au atins din nou, a murit și ea.

Familia Isabellei, năucită de acest eveniment, a decis ca cei doi să fie îngropați împreună, pentru a fi nedespărțiți în odihna veșnică.
În 1555, sub capela Sfinților Cosma și Damian, au fost descoperite cadavrele mumificate a doi tineri, împreună cu un document în care era prezentată această poveste.
Îndrăgostiții din Teruel se odihnesc acum în „Mausoleo de los Amantes” din Teruel. Celebra statuie funerară a celor doi a fost realizată în secolul XX de către sculptorul Juan de Avalos. Artistul a văzut sicriele cu cele două mumii și, fiind fascinat de poveste, a decis că îndrăgostiții merită un mormânt mai frumos.
