Găgăuzii sunt o populație minoritară din Republica Moldova (în provincia Găgăuzia) și în sudul Basarabiei (Bugeac), în număr de aproximativ 250.000 de locuitori, precum și în Dobrogea, estul Bulgariei și alte zone din Balcani.
Se presupune că găgăuzii fac parte din grupul turcilor oguzi. Împreună cu ciuvașii, un alt popor vorbitor de limbă turcică, găgăuzii sunt printre puținele grupuri etnice de limbă turcică de religie creștină (ambele populații sunt de rit ortodox).
Găgăuzii au așezări în regiunile ucrainene Odessa și Zaporojie, ca și în Kazahstan, Kârgâzstan, Uzbekistan, Kabardino-Balkaria, România (Dobrogea), Republica Moldova (Găgăuzia). Mai trăiesc aproape 20.000 de găgăuzi în țările balcanice Grecia (nord) și Bulgaria (est).
Alte grupuri, cu același etnonim, găgăuzi, trăiesc în Turcia (partea europeană) și în Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, dar acești găgăuzi sunt musulmani.
Se presupune că strămoșii găgăuzilor au provenit din triburile turcești medievale ale oguzilor, care au traversat de asemeni regiunile nord-pontice. Izvoarele bizantine consemnează faptul că, în secolul al XI-lea, tribul nomad guzi a trecut Dunărea și s-a așezat în Bulgaria, Macedonia și Grecia.
Odată așezați în aceste regiuni, guzii au adoptat stilul de viață sedentar și creștinismul ortodox. Amestecul etnic dintre guzi și alte triburi turcice, pecenegii și cumanii, ar fi dat naștere poporului găgăuz.
Unii experți istorici, etnografi și filologi consideră că găgăuzii sunt unul dintre popoarele originale ale lumii turcice. După ce au trăit mulți ani sub opresiunea otomanilor, găgăuzii au migrat în teritoriile controlate de Rusia, trecând Dunărea în perioada 1750-1846.
Ei s-au așezat în sudul Basarabiei. În Bugeac s-a aflat pînă la începutul sec. XIX o populație din grupul tătarilor nogai, vorbitoare a unui dialect turc mutual inteligibil.
Înainte de 1807, o parte a tătarilor nogai (sau nohai) a fost constrînsă de guvernul țarist să părăsească Bugeacul pentru a fi colonizată în regiunile Crimeea, Azov și Stavropol.
Imigranți găgăuzi și bulgari au fost colonizați în satele părăsite de nogai.
Rusia a încurajat imigrarea din zona Dunării prin împroprietărire cu pământ și acordarea de ajutoare. Noii locuitori au fost învățați sa scrie și să vorbească în limba rusă.
În aceeași zonă au fost colonizați și locuitori din nordul Basarabiei, iobagi ruși refugiați, coloniști germani din ducatul Varșoviei și mulți alții.
Cu excepția a cinci zile de independență, din iarna anului 1906, când în timpul unei răscoale țărănești a fost proclamată Republica Autonomă Comrat, găgăuzii basarabeni au fost guvernați de Imperiul Țarist, România, Republica Moldova și Uniunea Sovietică, fără a avea o formațiune statală proprie.