Marea pata de gunoi din Oceanul Pacific reprezinta o acumulare mare de resturi în Oceanul Pacific de Nord. Pata este compusa in mare parte din plastic şi alte deşeuri umane, care au fost reluate de curenţii circulari în Oceanul Pacific, în partea de Nord. In ciuda dimensiunii foarte mari, pata nu este vizibilă din satelit, pentru ca este alcatuita din particule mici. In plus, mai multe resturi plutesc intr-o stare usor încastrata sub apa.
Existenţa unui continent de gunoi a fost prezisa prima data în 1988. Pronosticurile se bazau pe datele obţinute in Alaska in perioada intre anii 1985 şi 1988. Studiul plasticului, care navigheaza in deriva în apele de suprafata din Pacificul de Nord, a aratat ca în zonele supuse anumitor curenţi oceanici, se acumulează o mulţime de gunoi.
Datele privind Marea Japoniei au permis cercetatorilor sa sugereze ca astfel de acumulari pot fi detectate şi în alte parţi ale Pacificului, unde curentii predominanţi contribuie la formarea unei suprafeţe de apa relativ calme. In special, oamenii de ştiinta au subliniat fluxurile sistemului Pacificului de Nord. Dupa cativa ani existenţa unei pete de gunoi imense a fost documentata de catre Charles Moore, explorator marin. Traversand sistemul fluxurilor Pacificului de Nord dupa participare la o regata, Moore a descoperit pe suprafata oceanului o acumulare mare de resturi. Capitanul Moore a raportat despre descoperirea sa oceanografului Curtis Ebbesmeyeru, care mai tarziu a numit această regiune Continentul de gunoi din Est.
Existenţa unei pete de gunoi a atras atenţia publicului şi a comunitatii stiintifice dupa publicarea mai multor articole lui Charles Moore. De atunci, marea pata de gunoi se considera cel mai mare exemplu de poluare a mediului marin de catre om.
Ca şi alte zone ale oceanului, cu un conţinut ridicat de resturi, pata de gunoi din Oceanul Pacific a fost formata de catre curenţii oceanici, concentrand treptat moloz într-o zonă a oceanului. Pata de gunoi ocupa o regiune mare, relativ stabila in partea de nord a Pacificului, delimitata de sistemul actual al curenţilor din Nordul Pacific (o zona numita adesea „latitudini cabaline”, sau latitudini de centura de acalmie.
Vartejul de apa al sistemului colectează gunoiul din întregul Pacific de Nord, inclusiv apele de coasta din America de Nord şi Japonia. Deseurile sunt preluate de curenţii de suprafaţa si, treptat, se muta spre centrul vartejului de apa, care nu lasa deseuri dincolo de limitele sale.
Astfel, umanitatea din nou si-a creat o problema. O parte semnificativa din plastic se degradeaza foarte încet. De exemplu, pentru biodegradarea polietilenei ar trebui aproximativ două sute de ani, policlorura de vinil la descompunere emana produse nesigure. Sunt planificate activitati pentru a curata suprafaţa oceanului cu flotile de nave special echipate, dar acest lucru este dificil să fie realizat in practica, si, in plus, resturile colectate inca mai trebuie sa fie reciclate. Daca nu putem rezolva problema – nu ar trebui s-o agravam. Primul lucru care este de facut – reducerea volumului de gunoi, care nimereşte în ocean, şi createrea producerii ambalajelor de plastic din soiuri biodegradabile.
sursa: ecology.md