Poate părea ciudat, dar adăugarea de sare în cafea este o practică comună în multe culturi. În țările scandinave, cafeaua sărată este consumată de zeci de ani, iar în Taiwan, această combinație este mai recentă și constă în adăugarea unei spume cremoase cu sare de mare deasupra cafelei.
De ce se consumă cafea cu sare
În Turcia, cafeaua cu sare face parte din tradiția nunții. Mirele obișnuiește să meargă la casa miresei pentru a-i cere mâna, iar fata îl servește cu cafea sărată, observându-i reacția. Dacă pretendentul bea toată ceașca de cafea, înseamnă că este pregătit să facă orice pentru mireasă, fără să se plângă.
Însă, dincolo de tradiții, există câteva motive pentru care unii oameni preferă această combinație neobișnuită. Primul motiv este credința conform căreia adăugarea de sare echilibrează gustul amar al cafelei și amplifică aromele plăcute ale băuturii. Unii chiar susțin că sarea accentuează în mod natural dulceața cafelei, fără a fi nevoie să adăugăm zahăr.
Pentru a elimina amărăciunea, ar fi suficientă un sfert de linguriță de sare pentru o cană în care se pun două lingurițe de cafea.
Totuși, nu numai gustul îi determină pe unii să adauge sare în cafea. Există oameni care consideră că adăugarea de sare îi ajută să urmeze o dietă săracă în carbohidrați și să evite amețelile. Explicația constă în faptul că sarea menține echilibrul electroliților din organism.
Este sănătos să consumi cafea cu sare?
În ceea ce privește sănătatea, nu există dezavantaje semnificative ale consumului de cafea cu sare. Orice dezavantaje sunt similare cu cele asociate consumului de sare în general. De exemplu, este recomandat să evitați să beți cafea cu sare dacă sunteți sensibil la sodiu sau dacă aveți probleme cu tensiunea arterială.
Adăugarea de sare în cafea va crește aportul general de clorură de sodiu, ceea ce poate agrava anumite afecțiuni, cum ar fi inflamația mucoasei stomacului.
Deși consumul moderat de sare nu prezintă riscuri pentru sănătate, excesul poate cauza probleme legate de sănătatea inimii.
Adăugarea sării în cafea poate părea o idee ciudată la început, dar, pusă în cantități moderate, sarea poate aduce mai multe beneficii decât dezavantaje. De asemenea, trebuie ținut cont de faptul că amărăciunea cafelei depinde și de tipul acesteia. Astfel, în cazul anumitor tipuri de cafea este posibil să nu fie necesară adăugarea de sare, zahăr sau miere.