AcasăStiinta&TehnicaDe ce oamenii inteligenți sunt fericiți atunci când sunt singuri?

De ce oamenii inteligenți sunt fericiți atunci când sunt singuri?

Atunci când vedem o persoană singură într-un restaurant, la un spectacol, într-un muzeu sau într-un cinematograf, ne pare rău pentru ea, deoarece se presupune că nu are prieteni cu care să-și petreacă timpul liber. De asemenea, ne imaginăm că acea persoană este tristă și abandonată.

Dar, înainte de a judeca o astfel de persoană, poate că ar trebui să simțim o anumită invidie. Este posibil ca persoana din fața noastră să aibă un IQ ridicat și se simte mult mai fericită singură decât în compania cuiva. Cel puțin așa susține un studiu comportamental publicat în British Journal of Psychology.

Oamenii singuri sunt mai inteligenți?

Conform cercetărilor efectuate de către psihologii evoluționiști, oamenii inteligenți se adaptează mai bine la cercuri restrânse de prieteni, se simt mai bine cu puține interacțiuni sociale și nu suferă de pe urma aglomerației din marile orașe.

Evaluarea a fost realizată cu ajutorul unor chestionare propuse unui număr de 15.000 de voluntari cu vârste cuprinse între 18 și 28 de ani. Răspunsurile cu privire la cât de fericiți s-au declarat fiecare au fost analizate în funcție de zona în care locuiau, de IQ și de modul în care interacționau social.

Cercetătorii sugerează că nu ne simțim confortabil în comunitățile mari, deoarece creierul nostru s-a adaptat de-a lungul timpului pentru a interacționa cu cel mult 150 de persoane. Aceasta înseamnă că, cu cât o persoană este mai inteligentă, cu atât se va simți mai inconfortabil în comunitățile mari.

De ce unii oameni sunt mai fericiți atunci când sunt în preajma prietenilor?

Prietenia ne face fericiți, ne satisface nevoia psihologică de iubire și afecțiune, ne face să ne simțim necesari și ne oferă posibilitatea de a ne împărtăși experiențele.

Cu toate acestea, persoanele cu un coeficient de inteligență mai ridicat se simt mai fericite atunci când sunt singure sau în compania unui cerc mic de prieteni. Nici măcar cei mai buni prieteni nu le pot schimba acest stil de viață.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

De ce altarul bisericilor este orientat către Est?

În tradiția creștină ortodoxă, altarul bisericilor este orientat către Est, o practică ce își are originile în simbolismul profund al luminii și al Învierii...

20 de curiozități fascinante despre Delta Dunării

Delta Dunării este un adevărat colț de paradis natural, un loc unic în Europa datorită biodiversității sale impresionante, peisajelor spectaculoase și tradițiilor locale autentice....
error: