De obicei, strănutul servește pentru a elibera nasul de germeni și mici impurități. Cu toate acestea, unii oameni strănută furtunos chiar și la lumina bruscă a Soarelui, lumina aparatelor foto sau la alte surse intense de lumină.
Chiar și în Grecia antică, filozoful Aristotel a remarcat fenomenul și l-a menționat într-una din cărțile sale.
Cu excepția cazului în care conduci prin tunel (și, prin urmare, ești expus la revenirea bruscă la lumină), aceasta nu este o afecțiune medicală gravă, însă este destul de frecventă.
Afectează 15-30% dintre oameni și încă nu are o explicație clară. Există trei teorii principale emise de oamenii de știință.
1. Utilizarea intensă a nervului optic care răspunde la lumină ar putea stimula și nervul trigemen din apropiere, care controlează unele mișcări faciale.
Creierul ar putea apoi să confunde semnalul cu o iritație a nasului și să răspundă în consecință.
2. O activare a sistemului nervos parasimpatic. Expunerea la lumină ar activa o parte a acestei componente din sistemul nervos responsabilă pentru acțiuni involuntare.
În fața unei lumini strălucitoare, ne încruntăm și ne dilatăm pupilele, acțiuni care ar putea să provoace spontan o altă reacție, și anume, strănutul.
Totuși, această teorie nu explică de ce doar unii oameni strănută la lumină.
3. O reacție adânc înrădăcinată în creier. Conform unui studiu elvețian din 2010, nervul optic al celor care strănută la lumină este mai ușor excitabil.
De asemenea, cercetătorii sugerează că această sensibilitate la lumina intensă (denumit reflex fotic) este ereditar.