În tradiția creștină ortodoxă, altarul bisericilor este orientat către Est, o practică ce își are originile în simbolismul profund al luminii și al Învierii lui Hristos. Această orientare nu este întâmplătoare, ci reflectă o înțelegere spirituală și teologică a raportului dintre divinitate și credincioși.
Ce simbolizează Estul în creștinism
Potrivit tradiției, Estul simbolizează lumina, renașterea și speranța. În Evanghelie, Hristos este numit „Soarele dreptății” (Maleahi 4:2), iar în Apocalipsă se menționează că El va reveni din Răsărit.
Creștinii timpurii se rugau cu fața către Est, așteptând a doua venire a lui Hristos. De aceea, arhitectura bisericilor a fost influențată de această credință, iar altarul, locul cel mai sfânt al lăcașului de cult, este așezat în această direcție.
Această practică datează din primele secole ale creștinismului. Există dovezi că în perioada de început a Bisericii, orientarea spre Est era o regulă în construcția lăcașelor de cult, fiind confirmată de scrierile Părinților Bisericii, precum Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur.
Sinodul de la Niceea din 325 d.Hr. a încurajat această orientare, considerând-o o modalitate de uniformizare a cultului creștin.
Orientarea altarului spre Est nu este întâlnită doar în ortodoxie
Nu doar Biserica Ortodoxă urmează această tradiție. Multe biserici catolice și anglicane respectă și ele acest principiu, în special în Europa, unde se păstrează vechile structuri.
În schimb, bisericile protestante nu urmează întotdeauna această regulă, punând accent pe funcționalitate și adaptare la mediul înconjurător.
De-a lungul secolelor, această practică a devenit un standard în construcția bisericilor ortodoxe, fiind respectată cu strictețe, cu mici excepții dictate de factori geografici sau istorici. Orientarea altarului către Est le oferă credincioșilor un reper spiritual constant, încurajându-i să își îndrepte privirea și rugăciunile către lumină, către Hristos.
Prin urmare, această tradiție nu este doar un simplu aspect arhitectural, ci reflectă o profundă dimensiune teologică și spirituală, întărind legătura credincioșilor cu divinitatea.