
Insecta a fost descoperită în munții din sud-vestul Sichuan-ului, în august 2017, în timpul unei expediții organizate de entomologul Zhao Li, și a fost studiată până în aprilie 2018.
Lățimea aripilor acestui „țânțar” este de 11,15 centimetri, în timp ce la un reprezentant obișnuit al acestei specii nu depășește opt centimetri. Specialiștii susțin că acest specimen este cel mai mare din lume printre aceste specii de insecte.
Zhao Li, organizatorul expediției, este directorul Muzeului Insectelor din Chengdu, China de Vest, unde a fost prezentată descoperirea.
Specialistul a petrecut câteva luni făcând un studiu detaliat al insectei pentru a se asigura că acest specimen este cea mai mare din lume.
Insecta aparține familiei Tipulidae, specia numindu-se Holorusia mikado. Pentru prima dată, astfel de reprezentanți ai „țânțarilor” giganți au fost descoperiți în Japonia de către entomologul britanic John Westwood în 1876.
Cu toate acestea, de obicei, dimensiunea aripilor lor este de aproximativ opt centimetri.
Nu suge sânge, dar este înfricoșător

În ciuda faptului că astfel de insecte au un aspect nemaipomenit de țânțari gigant, nu aparțin categoriei care se hrănește cu sânge, zboară prost și nu reprezintă o amenințare pentru oameni.
În Muzeul Insectelor din China de Vest, unde specimenul găsit a fost prezentat publicului, există peste 700 de mii de insecte din 40 de țări ale lumii.
Găsim și în România 132 de specii din această familie de insecte, însă nu și acest gigant.