AcasăStiinta&TehnicaCe se întâmplă dacă sari dintr-un avion fără parașută și cazi în...

Ce se întâmplă dacă sari dintr-un avion fără parașută și cazi în mare?

Aproape toată lumea spune că săritura dintr-un avion fără parașută este o idee proastă. Dar ce se întâmplă cu o persoană dacă alege să sară în acest fel? Care sunt șansele de supraviețuire?

Toate concluziile din acest articol sunt doar teoretice și trebuie să luați în vedere că un astfel de experiment vă poate pune viața în pericol.

Ce se întâmplă dacă sari în mare fără parașută

Să sari dintr-un avion fără parașută este o idee foarte proastă. Dacă totuși cineva alege să sară, cel mai sigur este să o facă deasupra unei suprafețe mari de apă, de exemplu, deasupra unei mări. Cu toate acestea, trebuie să ai în vedere că vântul te poate împinge spre pământ, ceea ce înseamnă că trebuie să studiezi buletinul meteo și să faci niște calcule înainte de a sări. Totuși, care sunt șansele de supraviețuire?

În primul rând, trebuie să găsești un obiect mare pe care să poți „zbura” în timpul căderii. De asemenea, șansele de a supraviețui pot crește ușor dacă corpul tău este lipit de un obiect un pic mai mare decât corpul tău. Acest lucru va ajuta la absorbția unei părți din cantitatea enormă de energie pe care o veți resimți atunci când veți atinge suprafața apei.

Vesna Vulovici, însoțitoarea de zbor care a supraviețuit unei prăbușiri de la 10.160 de metri altitudine, a fost inclusă în Cartea Recordurilor pentru „aterizarea” sa miraculoasă. A fost prinsă între un cărucior de mâncare, corpul unui membru al echipajului și coada avionului. Acestea au absorbit o parte mare din energia de impact pe care ar fi resimțit-o dacă nu ar fi fost prinsă de aceste lucruri.

În al doilea rând, pentru a supraviețui, trebuie să vă controlați poziția corpului atunci când intrați în contact cu apa. Pentru a reduce tensiunea de suprafață a apei, trebuie să modificați suprafața secțiunii transversale a corpului. Cu alte cuvinte, trebuie să „spargi” apa. Cel mai bine este să cazi în apă cu picioarele înainte și alăturate, cu brațele pe lângă corp. Se poate și cu mâinile înainte, dar această metodă este recomandată pentru săritul de la înălțimi mici.

Poziția corectă de sărit în apă. Foto: pixabay

Odată ce „spargi” apa, corpul tău nu se va scufunda foarte adânc, deoarece forța de rezistență care va acționa asupra organismului va fi foarte mare.

Viteza ta și tensiunea de suprafață a apei pot provoca hemoragie internă și răni fatale. De aceea, șansele de supraviețuire sunt extrem de mici chiar dacă știi cum să „spargi apa”. Pur și simplu viteza ta va fi mult mai mare ca cea a unui sportiv care practică săritura în apă și doar o minune ar face să scapi cu viață.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

Care este, de fapt, cel mai vechi oraș din România?

Pe teritoriul României, istoria ascunde povești fascinante despre civilizații antice care au pus bazele unor așezări prospere. Cel mai vechi oraș din România Potrivit arheologilor, cel...

20 de curiozități despre ursul panda, animalul simpatic pe care mulți îl adoră

Deoarece este considerat unul dintre cele mai adorabile animale de pe Terra, am hotărât să întocmim o serie de curiozități despre ursul panda. Lista...
error: