Groapa Marianelor este cea mai adâncă groapă marină, având de aproximativ 11.000 de metri. Pe de altă parte, cea mai puternică armă nucleară a fost dezvoltată de Uniunea Sovietică și a fost numită „Bomba Țarului”. Puterea sa a avut echivalentul a 50 de megatone de TNT și a fost de 1.570 de ori mai puternica ca bombele de la Hiroshima și Nagasaki.
Ce s-ar întâmpla dacă Bomba Țarului ar exploda pe fundul Gropii Marianelor?
S-ar produce o explozie echivalentă cu 50 megatone de exploziv TNT. Groapa Marianelor ar deveni cea mai strălucitoare lumină care a fost văzută vreodată.
Apoi, în apă vor apărea bule care conțin vapori de apă și substanțe radioactive generate de căldura exploziei. O parte din apa mării se va evapora.
Undele de șoc generate ar putea fi detectate de stațiile seismice din întreaga lume, dar vor fi resimțite puțin timp, pentru că explozia nu durează mult.
Dacă explodează pe sol, mingea de foc s-ar înălța la 67 de km cu o viteză de 10 km/s, iar apoi va fi împinsă înapoi spre sol.
Cu toate acestea, la o adâncime a apei de 10.900 m, se aplică o presiune a apei echivalentă cu 1072 ATM. Prin urmare, la o secundă după explozie, mingea de foc va ajunge la un diametru de 1 km, dar, după câteva secunde, sub presiunea apei, se va micșora.
Pe suprafața apei se vor forma valuri mici și bule care conțin vapori de apă calzi și radioactivi.
Cantitatea mare de material radioactiv generat de explozie se va răspândi în Oceanul Pacific și va fi diluat în câteva zile. Apa contaminată radioactiv va ajunge în nori și în ploaie.

Cei de la Kurzgesagt spun că pe internet circulă unele ipoteze false. Iată despre ce este vorba:
Ipoteza 1: Va avea loc un cutremur care va distruge lumea.
Răspuns: Cutremure cu degajare de energie echivalentă cu Bomba Țarului au loc de mai multe ori pe an între plăcile tectonice din întreaga lume.
Ipoteza 2: Se va crea in Tsunami uriaș care va distruge Japonia și Filipine.
Răspuns: Nu vor exista valuri tsunami, dar, cu toate acestea, navele și animalele acvatice din zonă vor fi afectate de radioactivitate.
Ipoteza 3: Explozia va modifica orbita Pământului.
Răspuns: Peste 1000 de teste nucleare au fost efectuate pe Pământ în ultimii 70 de ani, dar niciunul nu a afectat orbita.
Cu alte cuvinte, detonarea celei mai puternice arme nucleare din lume în cea mai adâncă groapă naturală a lumii ar putea avea un efect redus, în afară de radioactivitate.