Caiafa a fost un mare preot în Iudeea în anii procesului și execuției lui Iisus. El a primit postul de Mare Preot căsătorindu-se cu fiica vechiului preot.
Înalții preoți erau aleși pentru o perioadă de un an. De reținut este că Marele Preot putea fi reales anul următor, dar și de un număr nelimitat de ani. Socrul său, Anna, a fost reales de 8 ori.
De multe ori, prefectul roman îi schimba pur și simplu pe înalții preoți pentru a-l pune în funcție pe cel mai ascultător și mai convenabil pentru autoritățile romane.
Acesta s-a întâmplat și cu Caiafa care și-a păstrat postul pe tot parcursul domniei lui Valerius Gratus, dar și al succesorului său, Ponțiu Pilat.
Caiafa a reușit să-l mulțumească nu numai Valerius, ci și pe socrul său Anna. În cel de-al 12-lea an al înaltei sale preoții, Ponțiu Pilat a devenit un prefect dur, a cărui comportament față de obiceiurile evreiești a dus la mai multe rebeliuni.
Caiafa a reușit să găsească un limbaj comun cu el și, în orice fel, și-a susținut politica, oricare ar fi fost.
Poziția de Mare Preot avea control asupra fluxurilor financiare puternice, care constau din donații de la enoriași.
Administrația religioasă evreiască din timpul înaltului preoțesc al lui Caiafa a devenit atât de apropiată cu autoritățile romane corupte, încât după înlăturarea lui Ponțiu Pilat din funcția sa și venirea lui Marcellus în 36 d.Hr., Caiafa și-a pierdut și postul. În total, el a fost marele preot timp de 18 ani.
După răstignirea lui Iisus, Caiafa a rămas Mare preot încă trei ani. Apoi a fost scos din funcție.
Până la sfârșitul vieții, adică până în anul 66 d.Hr. a rămas o persoană influentă și, cel mai probabil, Caiafa a rămas și un preot influent în Templu. Din păcate, nu există informații clare referitoare la cum și-a petrecut ultimii ani din viață.