Piatra Destinului, unul dintre artefactele legendare ale Scoției, se va întoarce temporar în Anglia, cu ocazia ceremoniei de încoronare a regelui Charles al III-lea. De asemenea, acest obiect misterios a fost prezent și la încoronarea reginei Elisabeta a II-a în 1952.
Piatra Destinului. Misterul artefactului prezent la încoronarea lui Charles
Prezentă la încoronările monarhilor timp de secole, Piatra Destinului este un obiect care stârnește curiozitatea oamenilor. Se crede că ea are puteri magice și că ar conferi putere și legitimitate monarhului care o folosește.
La ceremonia de încoronare, piatra este amplasată sub tronul regal, iar noul rege își pune piciorul stâng pe ea în timp ce rostește jurământul. Se spune că acest gest simbolizează preluare puterii și conferă regelui autoritate asupra poporului scoțian.
Din punct de vedere geologic, piatra nu este altceva decât un bloc de gresie roșiatică, cu granulație grosieră, care măsoară aproximativ 65 cm lungime, 40 cm lățime și 27 cm înălțime.
Potrivit BBC, Piatra Destinului a fost prezentă la încoronările regilor scoțieni timp de secole, până când a fost confiscată de către regele Edward I în 1296 și dusă pe un tron în catedrala Westminster Abbey din Londra. Din acel moment, a devenit parte a ceremoniilor de înscăunare a monarhilor englezi.
Originea și furtul Pietrei Destinului
Piatra Încoronării, așa cum mai este numit artefactul, are origini religioase, potrivit folclorului local. Se spune că blocul de piatră ar fi fost folosit de Iacob pe post de pernă în momentul în care a avut celebra viziune, cu scara care duce spre cer, relatată în Biblie.
De asemenea, o altă poveste spune că piatra ar fi fost adusă în Scoția din Irlanda și ar fi fost folosită anterior de către regele Solomon în construcția Templului din Ierusalim. Aceasta ar fi fost adusă în Scoția din Egipt sau Siria.
Unul dintre cele mai bizare evenimente din istoria pietrei este furtul acesteia din anul 1950. Atunci, patru naționaliști scoțieni au sustras-o din Westminster Abbey și au dus-o la Arbroath Abbey, situată la o distanța de 800 de kilometri.
Piatra mistică a fost găsită de către autorități câteva luni mai târziu și a fost folosită la încoronarea reginei Elisabeta a II-a în 1952, mama lui Charles.
Unii spun că Piatra Destinului ar fi un fals
Multă lume nu a fost convinsă de găsirea pietrei după furt. Pentru ei, artefactul recuperat cu puțin timp înaintea încoronării reginei Elisabeta este o replică, în timp ce originalul ar fi bine ascuns pe teritoriul scoțian.
Charles al III-lea este al 40-lea monarh încoronat la Westminster Abbey. Piatra Destinului va fi și ea prezentă la acest eveniment important, după care va părăsi catedrala londoneză și se va întoarce la Castelul Edinburgh, acolo unde este păstrată. Cu siguranță va fi prezentă și la încoronarea lui William, următorul rege.