Țara despre care vorbim este una dintre cele mai vechi țări din lume, iar identitatea sa religioasă se bazează pe ramura ortodoxă a creștinismului.
Această țară se numește Etiopia și este a doua din lume, după Armenia, care a declarat oficial creștinismul ca religie de stat (în anul 333), deși unii cercetători sugerează că Etiopia ar putea fi prima.
Prezența creștinismului în Etiopia a contribuit ulterior la afluxul adepților care erau persecutați în Imperiul Bizantin la sfârșitul secolului al V-lea și la începutul secolului al VI-lea. Acești refugiați au adus cu ei preoți, cărți și articole bisericești, îmbogățind astfel temelia Bisericii etiopiene.
Refugiații s-au stabilit în diferite părți din nordul Etiopiei, înființând școli, biserici și mănăstiri, multe dintre acestea existând chiar și astăzi. Ulterior, mai mulți misionari au părăsit aceste mănăstiri pentru a răspândi creștinismul în lume.
Etiopia, cunoscută în trecut și sub numele de Abisinia, este un vechi regat cu rădăcini în antichitate. De asemenea, Etiopia este considerată a fi unul dintre leagănele civilizației mondiale, cu un patrimoniu și o cultură unică. Acest patrimoniu cultural o deosebește clar față de celelalte țări din Africa.
Se presupune că Arca Legământului care deține cele 10 Porunci se află într-o biserică din această țară. Cu toate acestea, doar un singur om știe unde se află și el este singurul care o păzește.
Alte curiozități despre Etiopia:

– Etiopia are propriul tip de calendar și propriul tip de alfabet;
– Această țară este menționată atât în Biblie, cât și în Coran;
– Etiopia este a doua țară din Africa ca populație (după Nigeria), având 112 de milioane de locuitori.
– Aici este locul de naștere al cafelei;
– Capitala țării este orașul Addis Abeba, care este situat la o altitudine de 2355 de metri, fiind capitala din Africa situată la cea mai mare înălțime;
– Etiopia nu a fost niciodată colonizată de europeni. Italia a ocupat țara între 1936-1941, dar etiopienii au continuat să lupte, iar țara nu a fost niciodată pe deplin sub control italian.