O echipă de cercetători de la Temple University și University of Oregon a analizat modul în care experiențele dificile din copilărie se reflectă asupra vieții adulte. Studiul, publicat în revista Journal of Neuroscience, a pornit de la observația că nu toți oamenii care au trecut prin traume timpurii resimt aceleași efecte la maturitate — iar cercetătorii au vrut să afle ce anume face diferența.
Cum a fost realizat studiul
Cercetarea, coordonată de Kathleen O’Brien (Temple University) și Vishnu Murty (University of Oregon), a inclus un grup amplu de adulți, atent selectat pentru a permite observarea clară a fenomenului studiat. Participanții au completat chestionare despre experiențele din copilărie și despre modul în care se raportează la viața de zi cu zi, în prezent. Fiecare dintre ei a fost apoi supus unei examinări prin rezonanță magnetică funcțională, pentru a le observa activitatea cerebrală.
Ce au descoperit cercetătorii
Rezultatele au scos la iveală o trăsătură care apare mult mai frecvent la persoanele cu traume în copilărie: apatia. Practic, mulți dintre participanți au spus că nu mai simt aceeași bucurie ca înainte în fața lucrurilor care, în mod normal, ar trebui să-i facă fericiți — o masă bună alături de prieteni, o veste bună, un hobby de care se bucurau cândva. Totul pare mai plat, mai fără culoare, iar entuziasmul de dinainte lipsește.
Specialiștii numesc această stare anhedonie și o descriu, simplu, drept incapacitatea de a mai simți plăcere sau bucurie în situații care în mod normal ar declanșa aceste sentimente. Nu este vorba despre tristețe în sensul clasic, ci mai degrabă despre o lipsă de reacție — persoana știe, rațional, că ar trebui să se bucure de ceva, dar acea senzație pur și simplu nu mai apare cu aceeași intensitate.
Legătura nu a fost, însă, una simplă. Efectul s-a manifestat cel mai puternic la participanții ale căror scanări au arătat o comunicare mai slabă între hipocamp și regiunile creierului implicate în motivație și recompensă.
Rolul neașteptat al hipocampului
Hipocampul este cunoscut, în general, drept „centrul memoriei” — regiunea care ne ajută să formăm și să păstrăm amintiri. Ceea ce a surprins echipa de cercetare este faptul că această zonă pare să joace și un rol direct în modul în care resimțim recompensele și motivația, aspect mult mai puțin studiat până acum.
„Este printre primele lucrări care leagă hipocampul — o regiune pe care de obicei o asociem cu memoria — de comportamentul apatic la oameni”, a explicat Vishnu Murty, unul dintre coordonatorii studiului.
Nu trauma singură este vinovată
Un aspect esențial subliniat de cercetători: trauma din copilărie, luată separat, nu a fost suficientă pentru a prezice apatia la vârsta adultă. Combinația dintre experiența traumatică timpurie și perturbarea circuitului dintre hipocamp și zonele de recompensă a fost cea care a făcut diferența. Cu alte cuvinte, ceea ce din exterior poate părea lene, lipsă de implicare sau dezinteres ar putea, de fapt, să reflecte modificări reale în modul în care creierul anticipează și răspunde la recompense.
Cercetătorii atrag atenția că este vorba despre o asociere, nu despre o dovadă a unei relații directe de cauzalitate. Echipa își propune, în continuare, să identifice o zonă precisă în hipocamp care ar putea fi vizată terapeutic pentru a reda capacitatea de a resimți plăcere persoanelor care au trecut prin traume timpurii.
