AcasăCuriozitatiA existat cu adevărat calul troian sau totul este o minciună?

A existat cu adevărat calul troian sau totul este o minciună?

Toată lumea a auzit legendara poveste a calului troian. La mijlocul anului 1250 î.Hr., Ulise a dat ordin să se construiască un cal de lemn gol, astfel încât cei mai buni soldați să se poată ascundă în el. Scopul era acela a pătrunde dincolo de zidurile orașului Troia, iar calul urma să fie un cadou, după ce grecii s-au prefăcut că renunță la război după zece ani de conflict.

Ce se știe despre legenda calului troian

Legendara poveste a fost descrisă în poemele epice Iliada și Odiseea ale lui Homer, însă arheologii moderni au dorit să știe dacă această relatare a fost un eveniment real sau o ficțiune.

După ce au analizat nenumărate surse și relatări, istoricii sunt practic unanimi în privința faptului că acest cal este doar un mit. Printre ficțiunile descrise în poeme, în care toate personajele principale sunt fictive (Elena, Ahile, Hector, Ulise, Agamemnon etc.), sau cel puțin foarte romanțate, este probabil ca acest cal mitic să fie o alegorie a modului în care grecii au spart cu adevărat zidurile.

Unii istorici cred că metafora calului ar fi putut apărea de la o mașină de asediu și că grecii au dărâmat zidurile orașului folosind o metodă bine-cunoscută, și anume o mașinărie mecanică de război. În acele vremuri era ceva obișnuit ca aceste dispozitive să poarte nume de animale.

Orașul Troia a existat cu adevărat

Deși este posibil ca acest cal să nu fi existat, este dovedit că orașul Troia a existat, deși războiul de 10 ani și asediul sângeros descris de Homer sunt cam imposibil de dovedit.

Identificată pentru prima dată în anii 1870 de către arheologul german Heinrich Schlienmann, Troia se află în vârful unui deal din vestul Turciei și conține rămășițele a cel puțin 10 așezări antice.

Arheologii moderni susțin că Troia a fost construită, distrusă și reconstruită de mai multe ori, ceea ce dovedește importanța locului ca punct strategic.

În august 2021, arheologii turci au găsit pe dealurile din apropierea Troiei zeci de bucăți de lemn ce datează de mii de ani. Unii chiar au îndrăznit să spună că aceste bucăți ar fi chiar de la calul troian, deși este foarte dificil de dovedit.

În concluzie, celebrul cal troian ar fi fost de fapt un berbec, pe care soldații l-ar fi folosit pentru a sparge porțile orașului. Din păcate, din cauza proprietății lemnului de a se degrada rapid, este puțin probabil să descoperim rămășițele acestui „cal” legendar.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

O expertă în relații spune că există 3 semne principale că cineva te înșală

Infidelitatea nu este un subiect nou — a existat dintotdeauna, a inspirat piese celebre și chiar a schimbat cursul istoriei. Astăzi, tot mai mulți...

Metoda simplă și economică prin care îți răcorești casa fără ventilator sau aer condiționat

Când canicula lovește din plin, aparatul de aer condiționat devine soluția la care fugim instinctiv. Dar factura la curent, grija pentru mediu sau pur...