Pablo Escobar a fost, la un moment dat, unul dintre cei mai bogați infractori din istorie, cu o avere estimată la aproximativ 25 de miliarde de dolari, obținută din controlul asupra comerțului cu cocaină al cartelului din Medellín. La apogeul activității sale, cartelul câștiga în jur de 420 de milioane de dolari pe săptămână.
Cu o asemenea putere financiară, Escobar a ajuns să facă o propunere care părea desprinsă dintr-un film: a oferit să achite integral datoria externă a Columbiei, estimată atunci la aproape 10 miliarde de dolari.
Ce nu se știa la momentul respectiv era că, în spatele acestei oferte, se afla un plan mult mai amplu, susținut de o campanie de atentate cu bombă. Iar totul se învârtea în jurul unei singure legi.
Cariera politică scurtă a lui Escobar
Cu ani înainte de bombe, Escobar încercase calea politicii. În 1982, a candidat pentru Congresul columbian și a câștigat un loc de supleant. Funcția îi aducea două avantaje importante: imunitate în fața arestării și un pașaport special, iar politicienii nu puteau fi extrădați către Statele Unite. Situația s-a schimbat la începutul anului 1984, când ministrul justiției, Rodrigo Lara Bonilla, a dezvăluit public, de la tribuna Congresului, trecutul infracțional al lui Escobar. Acesta și-a pierdut locul, iar trei luni mai târziu, Lara a fost asasinat la ordinul lui Escobar.
Începutul unui război împotriva extrădării
Acel moment a marcat startul unui conflict deschis. Escobar a înființat gruparea Los Extraditables, al cărei nume se traduce aproximativ prin „cei care pot fi extrădați”. Motto-ul lor era simplu și amenințător: preferau un mormânt în Columbia unei închisori americane. Pe măsură ce guvernul refuza să negocieze, violența a escaladat.
În august 1989, oamenii lui Escobar l-au ucis pe scenă, în fața a 10.000 de persoane, pe Luis Carlos Galán, favoritul la alegerile prezidențiale, a cărui campanie se baza tocmai pe extrădarea liderilor cartelurilor către SUA. Câteva săptămâni mai târziu, sediul ziarului El Espectador, care susținea aceeași cauză, a fost aruncat în aer cu un camion încărcat cu peste 100 de kilograme de explozibil.
Atentatul de la bordul unui avion și explozia de la sediul serviciilor secrete
În noiembrie 1989, oamenii lui Escobar au plasat o bombă la bordul zborului intern Avianca 203, cu scopul de a-l ucide pe un alt candidat prezidențial. Acesta a scăpat pentru că nu s-a mai urcat la timp în avion, însă toți ceilalți aflați la bord, 107 pasageri și membri ai echipajului, plus alte trei persoane la sol, loviți de resturile aeronavei, și-au pierdut viața. Nouă zile mai târziu, o altă bombă, plasată într-un camion, a explodat lângă sediul serviciilor secrete columbiene din Bogotá, ucigând 57 de oameni și rănind peste 2.000.
Planul real din spatele ofertei
Toate aceste atacuri urmăreau același obiectiv: abolirea legii care permitea extrădarea traficanților columbieni către închisorile americane. Oferta lui Escobar de a plăti datoria externă nu era, de fapt, un gest de generozitate, ci un ultimatum deghizat, transmis printre rânduri: fie autoritățile acceptau banii și renunțau la extrădare, fie violența continua.
Planul a funcționat parțial. În iunie 1991, noua Constituție a Columbiei a interzis complet extrădarea cetățenilor proprii. În aceeași zi, Escobar s-a predat și a intrat într-o închisoare construită chiar de el, cunoscută sub numele de La Catedral, dotată cu teren de fotbal, saună, cascadă și faxuri prin care își putea conduce în continuare afacerile din interior. Un an mai târziu, a evadat cu aceeași ușurință. Interdicția privind extrădarea a rămas în vigoare timp de șase ani, până când Columbia a renunțat la ea, în 1997.
Columbia a refuzat oferta lui Escobar. A plătit însă un preț mult mai mare decât cele 10 miliarde de dolari refuzate: mii de vieți, ani întregi de atentate și o țară care avea să poarte mult timp cicatricile acelui război.