Nu este de mirare pentru nimeni faptul că Cernobîl a devenit sinonim cu catastrofa.
Accidentul de la centrala nucleară a provocat mii de probleme de sănătate și a transformat o zonă care era foarte populată într-un oraș fantomă, ducând chiar la crearea unei zone de excludere de aproximativ 2.600 km².
Cu toate acestea, astăzi, zona de excludere de la Cernobîl nu este lipsită de viață, pentru că lupii, mistreții și urșii s-au întors de mai mulți ani în frumoasele păduri care înconjoară vechea centrală nucleară.
Oamenii și alte mamifere nu ar fi putut supraviețui dacă ar fi primit cantitatea de radiații primite de plante în zonele cele mai contaminate.
De ce au reușit plantele să reziste la radiații?
La animale și oameni, acest tip de radiație este de obicei fatal, deoarece celulele și sistemele sunt extrem de complexe și inflexibile.
Cu alte cuvinte, biologia animalelor poate fi descrisă ca o mașină complexă în care fiecare celulă și organ are un rol precis, astfel încât toate părțile trebuie să lucreze și să coopereze pentru ca individul să supraviețuiască.
Pe de altă parte, plantele tind să se dezvolte într-un mod mult mai flexibil și organic. Plantele nu se pot mișca, nu au de ales decât să se adapteze circumstanțelor în care se regăsesc.
Deci, în loc să aibă o structură definită anterior, ca în cazul animalelor, plantele creează practic lucrurile pe măsură ce se dezvoltă.
De exemplu, dezvoltarea trunchiului și rădăcinilor unei plante depind de echilibrul semnalelor chimice din alte părți ale plantei, precum și de condițiile de lumină, temperatură, apă și nutrienții disponibili în regiune.
[sursa]