În majoritatea țărilor din lume ai libertatea de a alege orice religie dorești. Autoritățile preferă să nu se amestece în credințele personale ale oamenilor, ba mai mult, protejează prin legi cultele religioase care au un anumit număr de adepți. Cu toate acestea, există și unele religii care sunt strict interzise în unele țări. Iată mai jos câteva exemple.
Falun Gong

Apărut în China la începutul anilor ’90, Falun Gong este un sistem de meditație și practică spirituală. Până la sfârșitul deceniului, această mișcare religioasă avea deja peste 70 de milioane de adepți, ceea ce o făcea a doua cea mai mare religie din țară după budism.
Religia a fost interzisă de guvernul chinez în 1999, care a considerat-o o amenințare la adresa stabilității sociale și politice a țării. Autoritățile din China susțin că au primit reclamații din partea altor culte religioase cum că Falun Gong le-ar defăima învățăturile.
Trecerea în ilegalitate a Falun Gong a fost ținta mai multor critici internaționale din cauza unor rapoarte potrivit cărora mulți adepți ar fi fost arestați, torturați și chiar uciși de către autorități. Evident, guvernul chinez susține că acuzațiile sunt o minciună
Cu toate acestea, Falun Gong este încă practicat în întreaga lume de către milioane de oameni, adesea în comunitățile chineze din străinătate. În plus, are o prezență puternică în mass-media internațională și este menționat frecvent în rapoartele privind drepturile omului și libertatea religioasă.
Comunitatea Ahmadi

Ahmadi sau Ahmadiyya, este o mișcare religioasă islamică fondată în India la sfârșitul secolului al XIX-lea, când țara era încă sub ocupație britanică. Potrivit celorlalți musulmani, este o religie eretică pentru că ei nu cred că Mohamed a fost ultimul dintre profeți, ci mai degrabă Mirza Ghulam Ahmad (1835–1908). Comunitatea Ahmadi spune că acest ultim profet ar fi susținut că atât societatea, cât și religia s-au deteriorat și că ar trebui să treacă printr-o reformă.
Ahmadi sunt unul dintre cele mai persecutate grupuri religioase, fiind declarați non-musulmani de către autoritățile din Pakistan. De asemenea, acestora li s-au ridicat unele drepturi fundamentale, precum dreptul la vot.
Mai mulți practicanți au fost deja arestați pentru blasfemie nu numai pe teritoriul pakistanez, ci și în Malaezia, unde sunt văzuți ca o amenințare de către autorități.
Martorii lui Iehova

Ne-am obișnuit cu reprezentanții acestui cult religios, deoarece există un număr mare de adepți și în România.
Cu toate acestea, puțină lume știe că Martorii lui Iehova sunt interziși în țări precum China, Arabia Saudită, Coreea de Nord, Rusia, Singapore, Vietnam și Maroc. Autoritățile din aceste state invocă refuzul Martorilor lui Iehova de a efectua acte considerate importante precum serviciul militar și transfuziile de sânge. Altfel spus, autoritățile din țările menționate mai sus consideră că această religie este o amenințare pentru securitatea națională.
În Rusia se înregistrează cea mai mare persecuție față de această religie. Curtea Supremă a Federației Ruse a catalogat în 2017 acești credincioși drept o „organizație extremistă”, iar de atunci poliția face percheziții în casele „suspecților”, confiscând Biblii, telefoane și computere.