AcasăCuriozitati20 de curiozități despre Turnul Eiffel, simbolul capitalei franceze

20 de curiozități despre Turnul Eiffel, simbolul capitalei franceze

Iată mai jos o serie de curiozități despre Turnul Eiffel, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din lume. Această construcție a fost proiectată de către o echipă condusă de inginerul Gustave Eiffel și expusă cu ocazia centenarului Revoluției Franceze, eveniment care a coincis cu Expoziția Mondială de la Paris.

Curiozități despre Turnul Eiffel. Cele mai interesante lucruri despre simbolul Parisului

1. Când turnul a fost dat în folosință la 31 martie 1889, era cea mai înaltă clădire din lume. Timp de 41 de ani, omul nu a reușit să ridice o altă structură mai înaltă. Până la urmă, simbolul Parisului a fost detronat în 1930 de clădirea Chrysler din New York.

2. Înălțimea Turnului Eiffel este de 324 de metri. Pentru a ajunge la ultimul nivel, trebuie să urci 1665 de trepte, însă, pentru cei leneși, există posibilitatea de a folosi liftul.

3. A fost cea mai înaltă structură din Franța până în 1973, atunci când a fost construit un emițător radio militar la Saissac.

4. Aproximativ 67 de milioane de oameni vizitează Turnul Eiffel în fiecare an.

5. Construcția Turnului a durat doi ani, două luni și cinci zile.

6. La fiecare 7 ani, Turnul Eiffel este revopsit. În acest scop, se folosesc 60 de tone de vopsea de fiecare dată.

7. În 1889, Turnul a fost intrarea și principala atracție a Expoziției Mondiale.

8. În timpul ocupației germane din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, lifturile de pe Turn au fost blocate prin tăierea frânghiilor, iar turnul a ieșit din circuitul turistic. În vârf, naziștii au atârnat o svastică mare, dar era atât de mare încât a fost luată de vânt. În cele din urmă au pus una mai mică.

Turnul Eiffel. Foto: Wikimedia

9. Până în 1946, lifturile Turnului nu au avut nevoie de reparații.

10. Pe Turnul Eiffel există restaurante la o altitudine de 125 de metri.

11. Pe fațada Turnului sunt gravate numele a 72 de oameni de știință și ingineri remarcabili care au trăit în secolul al XIX-lea.

12 Inițial, Turnul Eiffel trebuia să stea în picioare doar 20 de ani, dar, datorită utilizării sale în scopuri de telecomunicații, durata de viață a fost prelungită. Din fericire, parizienii și oamenii din întreaga lume îl îndrăgesc și nimeni nu se mai gândește astăzi la demolarea sa.

13 Între 1925-1934, Turnul a fost folosit de către Citroen pentru a-și face reclamă. Numele concernului auto a fost instalat pe fațada Turnului sub formă de 250.000 de becuri. Reclama a fost înscrisă în Cartea Recordurilor pentru dimensiunea sa impresionantă.

14. Turnul este format din 18.000 de piese metalice și 2,5 milioane de nituri. Nu există dovezi care să confirme că piesele au fost fabricate la Reșița, așa cum spune un cunoscut mit românesc.

15. Una dintre cele mai interesante curiozități despre Tunul Eiffel este că, din cauza unui fenomen numit dilatare termică, metalul crește în volum vara. Astfel, structura este cu aproximativ 15 cm mai înaltă în sezonul cald.

Baza turnului. Foto: Wikimedia

16. Gustave Eiffel a construit aici un apartament la etajul al treilea al Turnului unde își invita prietenii. Apartamentul lui Eiffel poate fi vizitat.

17. În 1960, Charles de Gaulle a propus ca Turnul să fie demontat temporar și transportat la Montreal pentru Expoziția Mondială Expo ’67. Ideea a fost respinsă.

18 Aproximativ 20.000 de becuri iluminează Turnul în fiecare noapte.

19. În 1905 a fost organizat un concurs de urcare al scărilor în Turnul Eiffel. Ciclistul Eugène Forestier a câștigat concursul urcând cele 729 de trepte care duceau către etajul al doilea al turnului în 3 minute și 12 secunde.

20. În 1923, un jurnalist pe nume Pierre Labric a coborât scările pe bicicletă. Se pare că a făcut acest lucru pentru a deveni celebru, însă a fost arestat de către polițiști imediat după coborâre.

Distribuie acest articol:

Cele mai recente articole

De ce nu consumăm carne de animale carnivore?

Majoritatea animalelor consumate de oameni – vaci, găini și porci – sunt fie erbivore, fie omnivore. Nu veți vedea pe cineva făcând grătare cu...

De ce altarul bisericilor este orientat către Est?

În tradiția creștină ortodoxă, altarul bisericilor este orientat către Est, o practică ce își are originile în simbolismul profund al luminii și al Învierii...
error: