(prima parte)
Nu știi ce destinație să alegi pentru a-ți petrece vacanța? Vrei să mergi undeva unde natura își prezinta frumusețea uimitoare doar ție, fără alți turiști pe acolo? Vrei să mergi undeva unde nu vei avea nevoie de pașaport sau să-ți faci vaccinuri? Dacă te uiți în sus la cerul înstelat din noapte vei vedea câteva din aceste locuri. Tot ce ai nevoie pentru a ajunge acolo este o rachetă rapidă și suficientă mâncare, apă și aer pentru călătorie căci aceasta poate dura luni sau chiar ani. Dar va fi o călători cu adevărat unică, dar până atunci așteptăm cu mult interes turismul spațial.
10. Bazinul Caloris, Mercur
Cu aproximativ 4 miliarde de ani în urmă, interiorul Sistemului Solar era curățat de rămășițele rămase de la formarea sa. În acestă perioadă, care este numită Marele Bombardament Târziu, un asteroid mare, asemănător celor care au creat „mările” de pe Lună, s-a prăbușit pe Mercur și a format Bazinul Caloris – unul dintre cele mai mari cu asemenea caracteristici din Sistemul Solar – având un diametru de 1.550 km. Impactul care a dat naștere Bazinului Caloris a fost atât de puternic încât a cauzat erupții de lavă și a lăsat un inel concentric de peste 2 km înălțime înconjurând craterul de impact. Ar fi indicat să aduci cu tine crema de protecție solară deoarece vei avea parte de 7 ori mai multe raze solare în comparație cu Terra, din cauza faptului că ești mult mai aproape de Soare.
- Locul de aterizare al lui Apollo 11 – Marea Liniștii, Luna
Sistemul Solar nu este făcut doar din cratere dure și peisaje măiestroase; omenirea și-a lăsat amprenta pe planete și spațiul interplanetar. Dacă ar trebui să alegi un astfel de loc istoric pentru călătoria ta, îți recomandăm locul de aterizare al rachetei Apollo 11 din Marea Liniștii aflat pe Lună. Aici, în data de 20.07.1969, Neil Armstrong și Buzz Aldrin au fost primii oameni care au pus piciorul pe o altă lume. Acolo veți vedea partea inferioara a modulului lunar Eagle. Dar trebui să fii atent pe unde calci. Urmele tale, alături de cele lăsate de Neil și Buzz, vor rămâne acolo pentru milioane de ani.
- Canionul Valles Marineris, Marte
Marele Canion din Arizona este foarte impresionant; are o lungime de 450 km și o adâncime de aproximativ 2 km. Cu toate acestea, pus în comparație cu sistemul de canioane Valles Marineris de pe Marte, Marele Canion pare doar un simplu șanț. Descoperit în 1971 de sonda spațială Mariner 9 (după care a fost denumit), Valles Marineris se întinde de-a lungul a 4.000 km pe suprafața planetei. Canioanele tipice au o lungime de 200 km și o adâncime de 2 – 5 km. Centrul acestui sistem de canioane este o depresiune cu o lungime de 600 km și adâncime de 9 km. S-a speculat că Valles Marineris poate fi un sistem de falii care separă două plăci continentale. Dacă este așa, atunci Marte și Pământ ar fi singurele planete cu suprafața formată (reliefată) de plăcile tectonice.
- Muntele Olimp, Marte
Muntele Olimp este cel mai mare vulcan din Sistemul Solar. La bază măsoare 700 km în diametru și se ridică la 22 km desupra câmpiei Tharsis. Muchia muntelui Olimp este o stâncă de 10 km înălțime. De acolo este o pantă superficială către craterele centrale care se întind pe 85 km. Cel mai mare vulcan de pe Pământ, Muana Loa din Hawaii, se întinde pe 120 km și are o înălțime de 9 km, deși o mare parte din acesta este ascuns sub fundul oceanului.
- Marea Pată Roșie
Marea Pată Roșie este, cea mai mare suprafață specifică lui Jupiter, o furtună ovală, roșie, cu mărimea de aproximativ 12.000 pe 25.000 km – de două ori mărimea Pământului. Aceasta a fost observată în continuu în ultimii 300 de ani și nu dă semne că s-ar atenua, deși diametrul ei a mai variat de-a lungul anilor atingând un minim de 16.500 km în 2014. Întregul sistem se rotește la șapte zile și are vânturi ce ating viteza de 400 km per oră. Plutește deasupra stratului principal de nori ai planetei și nu se știe cât de mult se extinde în interioriul atmosferei. Pata își schimbă, uneori, culoarea de la roșu – portocaliu la gri, atunci când aceasta este acoperită de nori albi, la o altitudine mare. Nu se știe cu exactitate ce anume dă culoarea roșiatică a furtunii, iar unele speculații variază de la compuși de sulf și fosfor până la materiale organice precum compuși de carbon produși de fulgere sau reacții chimice cu lumina solară.
(va urma)