În 1991, în vârstă de 15 ani, 4 luni și 28 de zile, Judit Polgar avea să-l detroneze pe Bobby Fischer ca cel mai tânăr mare maestru din istoria jocului de șah, depășind recordul cu 33 de zile.
Judit Polgar s-a născut în Ungaria și a fost rezultatul unui experiment. Fostele țări comuniste erau o resursă de idei intelectuale revoluționare, iar Laszlo Polgar credea că a dat peste ceva nou. Profesorul de matematică cu peste 20 de ani vechime, era un cititor pasionat al biografiilor marilor intelectuali și artiști.
După ce a citit biografiile a sute de oameni celebri, el a identificat un lucru comun – studierea intensivă într-un anumit domeniu la începutul vieții ar putea duce la realizări mari în viață.
Profesorul avea 3 fiice: Susan, Sofia și Judit. El s-a gândit mult înainte de a decide ce sferă de excelență să urmeze copiii săi – s-a hotărât la șah, deoarece nu necesită calități atletice specifice orientate, și, mai important, este un joc pe care îl poți practica la orice vârstă.
Pe lângă lecțiile intensive de șah, fetele au învățat engleză, germană și matematică. Susan, ca cea mai în vârstă, a fost prima care și-a demonstrat talentele în public – la vârsta de patru ani a câștigat Campionatul de șah de la Budapesta pentru fete sub 11 ani și până la vârsta de 14 ani a fost cea mai bine clasată jucătoare de șah din lume.
Sora ei, Sofia, a câștigat medalia de aur la campionatele mondiale de șah sub 14 ani pentru fete și a învins trei mari maeștri într-un singur turneu la vârsta de 14 ani.
Când a urmat Judit, Laszlo Polgar și-a perfecționat talentul pentru a-și instrui copiii. Pe lângă faptul că a devenit cel mai tânăr mare maestru, Judit a devenit și prima femeie care a câștigat vreodată un concurs internațional care a fost deschis pentru ambele sexe.
Cariera sa în șah a continuat să includă victorii asupra unora dintre cei mai renumiți mari maeștri ai șahului, ca Anatoly Karpov, Viswanathan Anand și Garry Kasparov. Este considerată cea mai mare jucătoare femeie de șah din toate timpurile.
Timp de 25 de ani consecutivi, până la retragerea sa, ea a fost șahistul din lume cu cel mai mare rating, deoarece participa la multe concursuri, spre deosebire de alți jucători precum Garry Kasparov care participau la concursuri eveniment.